Cu zambetul pe buze, retetele se muta

Maine anul se-nnoieste,
Maxim aici nu mai bloguieste
Te poftesc pe site-ul nou
Pofta sa-ti fie cadou

www.poftavinegatind.ro

Cum sa faci o reteta unica de fiecare data in mod garantat.

Azi am ajuns lihnit dupa o alta tura printr-un supermarket. Nu ma intreba ce cautam pe acolo. E ultima vizita la un magazin ne-alimentar luna asta.
Mi-am propus sa fac ciuperci sote. Stiam ca mi-a ramas marar tocat de ieri si aveam ciuperci destule. Asa ca m-am pus pe treaba. Foamea nu ma lasa sa astept. Dupa ce am deschis frigiderul, am vazut ca nu e atat de goala cutia de jos...
Asa ca am luat cat am putut sa car cu doua maini: doi ardei kapia, un dovlecel, un ardei iute, doi morcovi si o gutuie. Ciupercile le-am luat in a doua vizita la frigider. Gutuia era cam lovita si am curatat-o destul de mult, pana am ramas cu putin din ea. Ciupercile le-am clatit un pic. N-am insistat sa le decojesc sau sa le fac fotogenice

Important era sa fac de mancare, nu sa particip la Master Chef. Ai observat, probabil, ca in concursuri de genul asta se pune accent pe rafinament, aspect, delicatete. Si dupa ce stai o ora si gatesti iese o farfurioara cu un nume complicat.

Cu atatea chestii colorate pe masa mi-a trecut  prin cap sa fac mai mult decat un simplu sote. Asa e mai tot timpul: socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa.

Sfatul meu este ca atunci cand mergi la cumparaturi sa nu stai prea mult pe ganduri cand iei legumele. Adica nu te bloca la o reteta anume ci gandeste-te ce sa faci sa nu ai frigiderul pustiu.

Spre exemplu, o sa vezi, dovlecelul si ardeiul iute nu le-am pus in sote. M-am gandit ca dovlecelul se face moale prea repede iar in loc de ardei iute o sa pun altceva, un praf de paprika sau vad eu.

E adevarat insa ca arata bine in poza :)

Am inceput cu ceva mediteranean: am calit cateii de usturoi incet in tigaie cu ulei de masline. Un minut e suficient. E important sa strivesti un pic usturoiul, ca sa se aromeze uleiul mai bine.

Eu am ridicat tigaia de pe foc si m-am uitat un pic la ei cum inca sfaraiau. Dupa aceea i-am scos cu o lingurita. Daca ii lasam in continuare pe foc se faceau negri si prindeau aroma de ars.

Mi-am dat seama ca m-am grabit. Inca nu aveam nimic tocat, dar prajisem un pic usturoiul. Nu-i nimic, se mai intampla.
Tocatul legumelor e alta teorie pe care am incercat sa mi-o impun. Si asta din cauza ca la orice emisiune culinara ardeii erau perfect rotunjiti, ceapa era ca globul de pe brad si morcovii cat sfecla de mari.

Altceva merita mentionat. Ardeiul este rosu. Daca il tai inegal si simti ca o feliuta nu arata bine e ok. Mananc-o si treci mai departe. La fel si cu morcovul: daca o rondea e mai groasa, nu e niciun concurs. Important este ca morcovul e portocaliu si dulce.
Din toata gutuia au ramas doar cateva bucatele. Le-am feliat asa cum mi-a permis forma.
Gutuia e un pic dulce si acrisoara si asta e tot ce conteaza.
Ma gandeam, la inceput, ca nu am lamaie. Dar aveam otet. Pana la urma n-am folosit de niciunele.

Toate legumele, feliate, le-am calit usor in ulei. E uleiul in care s-a prajit un pic usturoiul. Apropo, usturoiul nu l-am aruncat. O sa il tai feliute si il pun la final.

Sotarea "legumelor" a durat 2-3 minute. Le-am scos intr-un bol si am pus ciupercile feliate. Eu tai ciupercile pe din doua si apoi le feliez cu tot cu picior.

In tigaie mai ramasese putin ulei, dupa ce am scos legumele. Mi-a fost un pic teama sa nu se parleasca ciupercile.
Nici vorba. Ciupercile in tigaie lasa un pic de zeama. Asa ca s-au facut in suc propriu. Important este sa le amesteci, in timp ce sunt in tigaie. Mai mult de 2-3 minute nu dureaza.

Aveam deja un pic de sos, de la zeama ciupercilor. Insa mai era nevoie de ceva. Am presarat un varf de lingurita de ghimbir, putina scortisoara, cat am prins cu varful degetelor.
Legumele din bol le-am pus peste ciuperci, am amestecat cu o lingurita de sos de soia si cam gata. Probabil te miri ca mai mult de 2-3 minute n-am sotat.

Prefer ca toate ingredientele pe care le pun sa aiba aroma si fragezime. Altfel risca sa iasa terci. Despre terci (ca aspect si moliciune) o sa iti spun la supa crema. E buna tare, fara sa arate genial.

Ce ramane la sfarsitul gatelii nu sunt formele. Nu e foarte important aranjamentul, ca la un restaurant. Impresia ti-o lasa gustul fiecarei legume si cat de bine arata, per ansamblu.

Amintirea ramane ca fructul este dulce-acrisor, ciupercile au culoarea sosului, gutuia este galbena, morcovul e dulceag si portocaliu.

Astea toate fac ca orice reteta sa fie unica.

Data viitoare cand vei vrea sa gatesti o sa folosesti ce mai e prin casa:
- dovleceii care au ramas - dau bine trasi in unt, la tigaie. 
- ardei galben - ca sa dai culoare
- paprika sau piper macinat - pentru condimentare 
- morcov sote - ca sa fie dulce
- sos de rosii cu putin cimbru - pur si simplu ca asa ti-a venit

Pui capac, lasi la scazut si vor arata altfel.

Poate ca ordinea va fi alta sau vei face doua pauze din prajeala. Poate o sa vrei niste paste "pe langa". E ok.
Incearca orice.

La urmatoarea vizita la supermarket sau aprozar ia asa:
- o vanata medie
- o radacina de patrunjel
- doi morcovi
- un ardei verde
- o ceapa medie
- o mana de masline kalamata
- o portocala.

Ce va iesi?
Incercam data viitoare amandoi, ce zici?

Sa emigram in Maroc macar o luna

La anu' merg in Maroc pentru inca o saptamana. Vreau sa incerc din nou ceea ce gatesc ei acasa, in familie. Vreau sa gust aromele lor, atatea cate sunt ele de multe.
Bucataria lor este extraordinara. Daca as gati zilnic de trei ori, timp de douazeci de ani, tot n-as termina retetele pe care le-am gasit acolo.

Marocul este situat in nordul Africii si a fost vizitat de mai multi. Spanioli, francezi, portughezi - din Europa. Berberi, arabi, mauri - din Africa. Toate natiile au lasat ceva in bucataria lor.

Seamana cu bucataria mediteraneana prin folosirea de ulei si usturoi, busuioc, lamaie. Folosesc carnea permisa de religia musulmana: peste, capra, oaie, vita, miel, iepure. Ei adauga toate mult mai multe mirodenii decat cei din Orientul Mijlociu. Folosesc legume crude si uscate, fructe proaspete si deshidratate.

Ce imi place mie cel mai mult este faptul ca gatesc la foc incet. In acest fel se pastreaza toate aromele mancarii. Poti sa amesteci cate mirodenii vrei.

Amestecul de mirodenii este o arta la ei. Fiecare vanzator va avea propriul sau amestec secret iar cu cat e mai greu de ghicit, mai complex si mai special, va fi mai de succes.
Un fel de "pizza cu de toate".

Supradoza de vitamina C, fier si multa verdeata cu dressing dulce-picant.

Frunzaream intr-o dimineata un GoodFood mai vechi. Ma mai inspira pozele de acolo, din cand in cand. Chiar si unele retete sunt de retinut, numai sa ai toate ingredientele de acolo.
Mai demult ma gandeam ca o sa gatesc, la un moment dat, exact "ca in revista". Insa mi-am dat seama de unele lucruri.

Cand gatesti "la comanda" o sa existe niste nemultumiri. E ca atunci cand scrii o carte si incepi prin a pune titlu. La mine niciun articol n-are titlu cand incep sa il scriu si nicio mancare nu o gatesc uitandu-ma la o poza.

Ca sa iti explic mai bine, gandeste-te ca te plimbi printr-un parc si alegi, la intamplare, potecile. Urmezi aceste poteci fara vreo directie anume. Cu toate astea, tu stii de unde ai plecat si nu iti faci griji ca te ratacesti.

Cam asa fac eu cand vine vorba de.. sa zicem salata. Fac cativa pasi simpli si scurti, iar rezultatul este intotdeauna fain. Daca mergi prin parc n-ai cum sa cazi. Daca amesteci legume crude, n-o sa gresesti.

Aseara am facut o salata urmarind astfel de pasi, fara sa stau prea multe pe ganduri. Aveam de ales din mai multe legume, ciuperci, verdeata. Le gasesti pe toate la piata. Mie imi mai ramasesera cateva din fiecare, asa ca le enumar:

Doi ardei kapia
O legatura de patrunjel
Doua maini de spanac frunze
Doi catei de usturoi
O lamaie pe jumatate inceputa
Niste ceapa "verde"
Masline
Morcov, castraveti
Doua ciuperci
Ulei de masline si sare.

Probabil nu ai chiar toate astea in frigider. O sa vezi la poza final de ce e bine sa faci salate cat mai "alandala" si ca sa te asiguri ca iti iese mereu.

Toate legumele trebuie spalate inainte. Cu exceptia spanacului, restul se pot spala la gramada. Rosia din poza n-am folosit-o.
Frunzele de spanac trebuie spalate in mana, rupte coditele si scurse de apa. Daca le speli la gramada, invartind in ele, isi pierd din prospetime si se fac terci.

Ardeiul kapia il tai fidelute, dar nu mai lungi decat degetul mic. Sunt mai usor de manuit asa. Serios.
Patrunjelul, fiindca este mai atos, trebuie tocat cat mai marunt. Separi coditele de restul frunzelor si le tai pe rand. Apoi ambele gramezi se pun la salata. In poza de mai sus am strecurat si niste masline kalamata (acelea rosii).

Ciupercile le faci asa: tai ciuperca (inclusiv piciorul) pe din doua, apoi fiecare jumatate in felii paralele. Si le pui in salata, asa crude cum sunt. Daca ai vreo obiectie, pastreaz-o pentru comentarii. Sunt foarte bune fara sa fie prajite, fierte sau coapte..

Fiindca aveam de acasa niste "ceapa verde" am recuperat ce se putea din ea. Am pus ghilimele pentru ca ceapa verde din toamna e de fapt ceapa normala, care e lasata sa creasca in pamant, pana lasa frunze. Are un gust diferit de cea de primavara. Difera, ca aspect, prin urmatoarele:
- radacinile (mustatile) sunt scurte si foarte dese
- frunzele sunt subtiri si mai scurte

Frunzele de la ceapa asta sunt mai putin iuti decat ceapa uscata in sine. Si daca le tai ca in poza de mai jos, dau bine la estetica.

Vad ca ai zambit.

Estetica am zis si nu ma gandeam la "poza" din reviste. Ma refer stric la starea de bine pe care ti-o da o masa la care servesti un lucru facut cu pofta si care arata si miroase bine.

Sa iti zic cum rezolv eu cu mirosul. Aroma o fac cu dressingul.

Pentru asta strivesc 2-3 catei de usturoi. Torn un varf de cutit de sare in pasta si o frec, in bol, cu lingurita, vreo doua minute. In felul asta pasta de usturoi se face mai moale si incepe sa lase din uleiul acela special.

Am fost intrebat saptamana trecuta cat ulei pun la salate. Raspunsul meu a fost deloc. Am zis asta pentru ca uneori pun iaurt in loc de ulei.

Aseara am pus ulei, cateva lingurite, ca sa iasa mai multa pasta de usturoi. In felul asta incepe sa semene cu mujdeiul. Dar mujdei asta vreau sa fac.

Pentru a "lungi" dressingul, torn zeama de la bucata de lamaie ramasa prin frigider si amestec in continuare. E posibil sa fie un pic cam iute, mai ales ca am folosit un usturoi "gigant". Ti-am zis, am pus ce am gasit in frigider...

Ca sa mai tai din iuteala, rad jumatate de morcov pe razatoarea mica si torn morcovul ras in bolul in care fac dressingul. Asa ii dau un pic de dulceata si mai tai din iuteala. Restul de morcov il dau pe razatoarea mare, ca sa aibe salata culoare mai multa :)

Cam asta e tot ce e de facut. Sosul cu usturoi, lamaie, ulei, sare si morcov il torni peste salata si o amesteci. E de preferat sa amesteci cu o lingura de lemn ca sa ramana toate legumele fragede.

In final, trebuie sa arate asa:

Amintiri din anii resoului - sau cum m-am apucat eu de gatit

Salut. Pomenisem in articolul trecut cate ceva despre viata de camin. E vorba de viata de camin de acum ani buni. Nu mai stiu cum e acum.
Dar atunci gaseai resouri scoase pe hol. Si sa fi vazut ce resouri erau. Toate vechiturile aduse de acasa, pe care le folosisera si parintii in tinerete. Sau mai erau resouri "handmade" - cum se spune acum.

Sa iti zic cum se facea un astfel de resou. Era simplu de facut, din 5 pasi:

1. Ochesti un bloc de BCA prin campus. Nu astepti sa vina seara, il iei atunci, pe loc.

2. Mergi la vecinul tau sa cumperi o rezistenta. Negocierea era cam asa:

"Bogdane, vreau o rezistenta"

"Am rusesti si romanesti"

"Din alea bune, ca am ars doua de data trecuta"

"Am, dar te costa"

"Cat"... si asa mai departe.

3. Trasezi pe blocul de BCA, cu surubelnita, un canal serpuit

4. Intinzi rezistenta pe toata lungimea canalului.

5. Capetele rezistentei le legi la un cablu. Cablul il bagi in priza.

Era un fel de trei in unu: caldura, lumina si aragaz.

La un moment dat venise randul celui de-al treilea coleg sa cumpere rezistenta.

A, am uitat, noi stateam trei oameni intr-o camera de doi.

Si cumpara Ciprian o rezistenta "ruseasca" de 2000W. Stingeai lumina si puteai sa citesti cursuri la ea. 

Cand veneau gerurile, iarna, puneau sarma de cupru in loc de siguranta la panou.

Voi ce amintiri despre stundetie aveti?

6 sfaturi pentru peste prajit fara fum, miros de ulei ars si un gust deosebit

Zilele trecute am fost prin Tulcea. Cu ocazia asta n-aveam cum sa nu merg si la pescuit. L-am sunat pe Florin cu cateva zile inainte sa il intreb daca putem sa tragem o fuga pe canalele Dunarii cu barca lui.
Mi-a zis ca da, insa trebuie sa am actele in regula. Nu stiam despre ce este vorba.

In caz ca nici tu nu stiai, ca sa pescuiesti in Delta ai nevoie de urmatoarele:
- permis de acces in rezervatie (30 lei) - valabil un an
- permis de pescuit sportiv (30 lei) - valabil pana la sfarsitul anului

I-am trimis o copie dupa buletin si pana vineri aveam actele necesare. Se rezolva la sediul administratiei Rezervatiei Biosfera in cateva minute.

Sambata dimineata eram in barca. Nu conta ca dormisem doar 2 ore in noapte aia. Urma sa merg la pescuit.

Am stat "pe balta" pana seara, la 4. Trebuia sa ajungem la mal inainte sa se intunece. Altfel ne era mai greu cu scosul barcii si transportul ei.
Am prins mult caras, vreo 4 kilograme fiecare, cateva rosioare, platici si niste bibani. Nu iti inchipui ca era cine stie ce monstru de captura. Fiecare peste nu era mai mare decat o palma.

Asa arata un caras:

Carasul este un peste foarte raspandit in Delta. Se spune ca pe vremea lui Ceausescu a fost creata aceasta specie, ca au imbinat platica si crapul. Pestele asta seamana un pic cu crapul, creste mult mai repede (atinge un kilogram in doi ani) si este foarte rezistent la ape tulburi.

Este cel mai pescuit peste din Delta ca numar. La pescarii are un pret foarte mic. E cam 4-5 lei kilogramul.

Multi se feresc sa prajeasca pesti atat de mici pentru ca au multe oase si lasa un miros neplacut in bucatarie. Ce nu stiu ei sunt ca prin cateva metode simple pe care ti le voi spune in continuare, poti sa gatesti oricand, orice peste mic si cu oase multe.

Fara mirosuri neplacut, fara sa cada greu la stomac si fara sa te chinui sa cauti oasele in timp ce il mananci

O sa iti spun 6 pasi simpli prin care sa iti iasa o prajeala de te lingi pe degete.

Foarte important. Ce iti spun acum o sa para contrar cu ce esti tu obisnuit. E posibil sa sune ciudat. Daca vrei sa gatesti la tigaie pestele, oricand, fara bataile de cap pe care le stii, fii atent.

Trebuie sa respecti urmatoarele  lucruri:

1. Pestele sa fie proaspat
2. Dimensiunea sa fie nu mai mare de o palma
3. Sa ai un cutit foarte bine ascutit
4. Pestele il crestezi
5. Nu folosesti sub nicio forma malai, faina sau pesmet.
6. Sarezi usor pestele crestat
7. Nu pui deloc ulei.

Si o sa vezi de ce.

1. Gasesti carasi la orice pescarie din cartier. Iti dai seama despre el daca e proaspat dupa urmatoarele semne:
- branhiile sunt rosii
- ochii sunt limpezi.

Branhiile sunt acele organe prin care pestele respira. Sunt ca plamanii nostri si au mult sange. Testul este foarte simplu: indicati vanzatorului un peste, sa zicem carasul. Rugati-l sa ridice un pic de "ureche" (sau obraji, cum zic eu).
Daca ceea ce vedeti acolo sunt de culoare rosie ca sangele, pestele e proaspat. Daca nu este rosu aprins si seamana mai mult a roz sau rosu spre maroniu, nu il cumparati.

Ochii pestelui sunt limpezi. Asta inseamna ca daca vedeti pata neagra in mijlocul ochiului este OK. Daca pata este gri sau alba, inseamna ca pestele are mai mult de doua zile de stat la rece. Nu il cumpara.

Dupa ce ai ales pestii pe care ii vrei, poti sa il rogi pe vanzator sa ii curete. Multe magazine ofera serviciul acesta gratuit.

2. Dimensiunea cat o palma este cea mai potrivita pentru prajeala. Daca e mai mic este ok, incap mai multi. Dar daca e mai mic trebuie sa cureti mai multi.
Daca e mai mare nu e problema. Dar va trebui sa il portionezi.

3. Cutitul este, cred eu, este secretul oricarui pescar. Trebuie sa fie extrem de bine ascutit. Carnea pestelui este atat de frageda, incat un cutit oarecare nu o sa te ajute. Foloseste o piatra sau un instrument special pentru asa ceva.
Eu folosesc un ascutitor numit "Aspekt", luat din Ikea. Arata in felul asta:

Uzi putin lama, apesi pe cutit, il treci de 7-8 ori ca ion poza si e gata. Imediat dupa aceea trebuie sa speli cutitul, e plin de pilitura si murdareste.

4. Crestarea pestelui este o manevra obligatorie pentru caras. Fara un cutit ascutit atunci, pe loc, o sa fie un chin. Si o sa vezi mai incolo de ce.

Pentru crestare, urmareste urmatorii pasi:
- intinzi pestele pe fundul de lemn sau blat, cu capul in stanga
- cu mana stanga tii capul, sa imobilizezi pestele
- apesi cutitul pe trunchiul pestelui, cu mana dreapta
- nu trebuie sa tragi de cutit; el este bine ascutit si intra doar apasand pe el
- repeti apasarea din foarte des, pana la coada.

Intorci pestele pe cealalta parte si repeti pasii de mai sus. Faci in felul asta pentru toti carasii sau rosioarele si platicile pe care le-ai cumparat.

Este extrem de important ca pestele sa fie crestat foarte des. In felul asta oasele mici sunt fragmentate si nu le vei mai simti dupa prajire.

5. Nu pui deloc malai, faina sau pesmet
Toata lumea spune ca daca nu pui malai, faina sau pesmet, pestele o sa se lipeasca de tigaie. Asa este. Daca prajesti in tigaie de teflon si pui si ulei, tot se va lipi.
De aceea,  la prajeala eu m-am invatat sa tavalesc pestele in malai, faina sau pesmet. Sau chiar o combinatie din acestea.

Intre timp am aflat ca daca prajesti faina, pesmet sau malai la temperaturi inalte, in ulei, nu e bine. Studiile spun ca, pe termen lung, daca faci prajeli dese folosind metoda clasica, creste riscul de aparitie a unor afectiuni cardio-vasculare.

Motivul este ca fainurile absorb mult ulei. Uleiul vegetal, folosit atat de des, dupa prajire, trebuie folosit cu moderatie. Vei preveni un colesterol mare sau probleme in circulatia sangelui.

5. Sarezi usor pestele
Lucrul asta este suficient pentru prajire. Presari putina sare pe fiecare parte a pestelui. Cat poti cuprinde cu degetele ar trebui sa ajunga la 2-3 pesti.


6. Nu praji in ulei. 
M-am apucat eu de gatit, in camin, acum ceva ani. Adica faceam cartofi prajiti pe resou.
Dupa o vreme am incercat si alte "meniuri": oua ochiuri. Cand am avansat am inceput sa fac clatite. Tot la resou.

De catva timp evit sa mai prajesc in ulei. Poate fi el ulei de dovleac sau de migdale sau chiar ulei de samburi de patlagina australiana salbatica mov.

Daca ar exista asa ceva :). Exista, din cate am vazut eu, cateva exceptii.  De aceea, pentru a praji sanatos, eu sugerez sa folosesti altceva.

Uleiurile vegetale sanatoase sunt acelea care in stare naturala sunt solide. Nu prea seamana cu definitia uleiului, stiu. Sunt mai degraba grasimi. Dar sunt grasimi pe care un nutritionist ti le va recomanda.

Eu am incercat doua: uleiul de palmier si grasimea de cocos.

Te sfatuiesc si pe tine sa folosesti uleiurile pe care le ai mai rar pentru prajit si mai des in forma natural. Le poti pune la salate sau mujdei, de exemplu.

Pentru prajeli eu folosesc grasimea de cocos. Are trei mari avantaje  :
Nu fumega - scapi de mirosul de ulei ars cu care se imbacsesc hainele sau bucataria
Nu are miros - carnea prajita are gustul ei original; va fi o surpriza pentru tine
Nu se lipeste - daca prajesti la foc mediu, pestele nu se va lipi de tigaie.

Grasimea de cocos se gaseste la magazine de tip plafar sau o poti cumpara de pe internet.

Scrie-mi intr-un comentariu, mai jos, parerea ta despre acest articol. Iti voi raspunde personal la intrebarile pe care le ai.

Curcanul talpa iute

Salutam din nou. Banuiesc ca aveti cateodata, intamplator sau in mod voit, imagini ale fericirii. Momente trecatoare despre care nu stiti ce inseamna exact atunci, dar despre care va veti aminti mereu cu un zambet discret pe buze.
Veti mustaci la amintirea unor mici reusite, de la admiterea la liceu, pestele cel mare prins dupa trei zile de momire a locului, prima baie in mare sau emotia primei lectii de invatare a unui instrument muzical.

Zambetul de care mi-am adus azi aminte are treaba cu gatitul, v-ati prins. E unul din momentele sanatoase, cand dai peste cineva cu acelasi apetit pentru hrana sanatoasa.

La ea era in farfurie verde: salata, broccoli, patrunjel, marar, varza si rucola. Cu putina ceapa, tot verde.

Eu bucatean in liniste ceea ce, de la distanta parea a fi o pretentioasa gasca stropita cu sos de vin sec si garnitura de trufe. "Vrei?" o intreb.

"Nu.. ca e cu vin"
"Ba nu e. Si daca ar fi ce-aare, te prinde cineva ca ai baut vin la serviciu? :)" ii raspund
"Atunci de ce arata asa"
"Ghici" continuai eu.
"Pai e carne de ceva cu ceva rosu"
"Asa este. E pulpa de curcan cu sos de soia" raspund.
"Hm.. si ce gust are?"
"De ce nu incerci?" continui
"Pai .. hai" [pauza de molfait duios] "Bai da' ce moale este.. Tu ai gatit-o?"
"Aha"
"Si cum o faci. Cat ti-a luat, care e secretul? La mine carnea iese talpa"

Secretul, dupa cum ii spune si numele, nu se spune. Cel putin nu pe de-a-ntregul, deodata si pe nerasuflate. In viata e mai mereu bine sa tii ceva si pentru tine. Fireste, poti sa fii intr-atat de deschis incat sa spui si ce fantezii de alt fel ai, oricui. Dar asta tine de alegerea fiecaruia.

Eu unul scriu aici rete care imi fac placere sa le fac, care aduc potolire gusturilor pofticioase si le fac din lucruri care sunt la indemana oricui.

Sunt urmatoarele:
Sosul de soia. Eu il am "de la chinezi". Vine in sticle generoase, de 500ml, e gros si nu are nimic altceva in afara de sos, apa si ceva sare. E bun si cel mic, foarte gros si un pic dulceag pe care l-ati gasi intr-un SuperMarket, mai ales daca sunteti inca la stadiul de "sa iau atat de mult, ce ma fac cu el?" Banii pe care ii dai sunt aceeasi.

Curcanul. La macelarie gasesti, la pret de piept de pui, pulpa de curcan. In drum spre casa, de la metrou, n-ai cum sa nu dai peste un aprozar, un magazin de lactate si o macelarie. E strictul necesar ca sursa pentru o masa zdravana si fara artificii.

Orice leguma. Dovlecei, conopida, ardei kapia, frunze de telina, morcovi. E toamna, pe astea le gasesti la raionul de legume sau la magazinul specializat din zona si sigur sunt de sezon.

Untul eu il iau de la magazinele cu produse traditionale din zona Sibiului. E gras, galben, sanatos, la pret de unt 80% de la raft, dar direct de la producatori.

Astea ar fi consumabilele, ca sa termin cu partea frecventa a secretului. Aspectele fundamentale, precum cuptorul, tava cu foaia de copt sau vasul termorezistent din sticla le tot amintesc cand vine vorba de gatit frumos.

Faceti, asadar cunostinta cu domnisoara Jena, cum ii spuneau parintii vasului.

Pana la umplerea lui cu bunatati, mai e nitel de lucru. Cum ar fi fragezirea pulpei, pentru impotriva sindromului de "talpa".
Si aici e nevoie de asa-zisul bait. E o marinata pe care eu o fac cu rondele de morcovi, solzi de ceapa, un praf de boia si niste piper. Toate astea le amestec bine cu bucatile de pulpa si le scufund intr-o punga de plastic, pentru a ramane la frigider peste noapte.

De ce ii spune totusi marinata desi n-are pic de zeama? Pentru ca dupa ce tot amestecusul este gata, torn in punga respectiva doua-trei linguri de sos de soia in care am pisat putin coriandru si am diluat o lingurinta de miere. Invart pachetul pana ce sucul intunecat patrunde prin toate colturile si la odihna rece cu el.

"Cand ai timp sa faci asa ceva" ma intreaba.
"Azi dimineata am facut-o"
"Tu faci misto de mine sau stai la doi pasi de munca. Gatesti cu cineva?" vine uimita urmatoarea replica.
"Da, gatesc impreuna cu prietenul meu bun, cuptorul. Eu ma trezesc primul, pun tot ce trebuie in el, dau pe foc mediu si revin cand e gata"

Atat, da. Devine din ce in ce mai placut sa stii ca te trezesti cu gandul la ceva bun, ca sosul marinat ti-a facut trei sferturi din treaba. Gatitul e atat de usor.
Ung vasul cu unt pe ici pe colo, trantesc bucatile de pulpa inauntru, pun sosul ramas deoparte si, fredonand celebrul "Eu la cuptor ma coc, de prajeli nu am pofta de loc, eu dimineata nu doorm" las magia la focul mediu si prelung.

De doua trei ori tot ma uit inauntru sa vad cum merge treaba, mai adaug sos de soia daca e nevoie. Iar la ultima verificare pun legumele preferate.

Tulpini de telina, fasii de ardei kapia sau buchetele de conopida. Doar de una dintre ele sau toate la un loc.

Definitivarea are loc cand toate cele sunt in aceeasi oala, capacul este pus, vasul bagat la cuptor din nou iar focul este stins. Timp in care iei micul dejun si te asiguri ca esti gata de inceput o noua zi fantastica.

In cele zece minute cat mai trece arsita dinauntru, legumele se fac suficient de fragede, dar raman destul de crocante cat sa fie placute la gust si sanatoase in acelasi timp.

Timp in care eu v-am zis povestea si va indemn sa o spuneti si altora.

Caldura mare

E toamn-afara, cu zgomot surd de scortisoara, e timpul plin de grohotis, pe muntele care prinde culorile-n frunzis.

Mai mult inseamna mai putin. Si astfel, lectia pe care am tot exersat-o, incepe sa da roade. Stradaniile mele de acum s-au ingramadit catre o noua expeditie, catre celalalt spectru al armoniilor culinare, al excesului aparent de bunataturi si al unduirilor aromatice. La Maroc va cam sta gandul, asa-i? Si mie, dar pana-i gata iarna e timp destul sa depanam retete.

Lumea din toamna acestei povesti devine brusc aglomerata de morcovi plini de seva, ciuperci uscate, telina verde ca bradul, sos de soia gros, cimbru si piper, franjuri lunguieti de vita frageda, ceapa rosie cu-un maldar de usturoi strivit alene, cu castraveti crocanti si ardei "al dente".

C-asa le place chinezilor: culori si-exces de veselie, in wok sau farfurie. Sau in cuptor, cum la mine va sa fie.

Si-o sa fie intrebari de felul cat dureaza si de ce trebuie sa fie atat de complicat. Nu trebuie, pur si simplu va ganditi ca nu ati aflat aceste detalii.

Cineva a studiat si demonstrat, candva, intr-un limbaj de matematica acerba, ca este imposibil ca bondarul sa zboare. Pentru ca aripile sunt mic mici, ca are un corp gigant, ca asta si cealalta, ca pe dansa si pe mama ei sau alte cele. Stim insa cu totii ca bondarul zboara.

Dar stiti de ce? Pentru ca nimeni nu i-a aratat acel studiu.

Citind relatarea de fata, veti baga de seama, ca treaba se intinde undeva spre 4-5 ore. Acum ca ati prins curaj, sa trecem la treburile grele.

Etapa intai: Franjurarea carnii de vita.
Pentru 4 portii (1kg), algeti una dintre cele mai fragede halci. Nu va feriti daca intampinati grasime, nu seul de vita sau slanina de porc ingrasa. Ceva nepretentios, cum e carnea de pe abdomen, e foarte bun. Ceva cu bucatele de grasime intretesute printre muschi e si mai foarte bun.
Daca grasimea pare multa, o indepartati si o faceti micro-cubulete.

Carnea portionata dupa creativitatea proprie, in bucatele de grosimea si lungimea degetului mare de la mana - sau mai mari de atat - va fi mai usor de marinat.

Partea a doua: Marinata, marinare, fandango.

Sosul pe care vi-l propun drept "marinata" e de fapt un mod de a imprieteni cele doua lumi. Si aici aplicam, cu rutina si ritmul preferate, principiul "mai mult se face din putin".
Morcovii (3-4 la numar): se rad pe razatoarea mica, pe razatoarea mare si se fac bastonase. Cate unul pentru fiecare rol.

Cepele (vreo 2-3), la fel: una data pe razatoarea mica, jumate facuta cubulete mici, restul facut julienne.

Carnea cea dintai facuta, impreuna cu cele de mai sus, la care se adauga cimbru (vreo doua linguri daca e uscat), piper cat o jumatate de lingurita si cateva picaturi de ulei pe post de liant se amesteca darz si se vara intr-o punga.

Cu aerul din punga scos si gatul legat, se lasa punga la marinat, in frigider, o vreme. Poate fi vorba si de  24 de ore. Poate mergea si un pic sos de soia in marinata.
Alegem trei ore pentru marinare si, brusc, timpul ramas pana la terminarea maratonului s-a facut ceva mai mic.

A treia parte: legumele pentru final
Fiindca am pomenit de frunzele de telina, ciuperci (uscate), ardei si castraveti, ii chemam sa-si faca numarul.

Taiate toate betisoare, legumele, dimpreuna cu ciupercile hidratate sau proaspete, se ineaca in sosul de soia cat trei linguri, zeama unei intregi lamai si rodul usturoilor dintr-o intreaga capatana, ingramaditi in strivitor.
La frigider cu dansele! O sa vina-n scena pe final.

In functie de foamea fiecaruia, marinata de carne puteti sa o scoateti in prim-planul arzand al scenei chiar si dupa 30 de minute.

Desfasurarea actiunii: Ttimitem vasul termorezistent, improscat cu carnea marinata si micro-cubuletele de seu se dau, cu capac cu tot, in calatoria flacarilor focului mic din cuptor. Vreme de mai bine de o ora. In astimp nu-i rau sa mai rascoliti povestea, pe ici pe colo, ca sa se patrunda binisor intrigantii.

Dupa o vreme sunt sanse ca toata invalmaseala sa ramana pe uscat. Strecurati zeama marinatei din frigider si folositi-o pentru a mai stropi din cand in cand gateala

Deznodamantul, legarea pieselor si suprapunerea cu punctul culminant survin cand carnea, gatita si buna de infulecat, primeste suvoiul legumelor care au stat pe loc repaos in frigider.

Ca epliog, se stinge cuptorul, iar inventatorul, corul pofticiosilor si mainile intaratate de atata dute-vino, merg la somn. Se lasa noaptea, caldura care-aduce aminte de mare se potoleste incet, iar vitregiile aromelor se intrepatrund departe de zarva bucatareasca, in linistea senina a uriasei arene termorezistente.

Iscusinta gustului, pofta bucatelelor tolanite prin ciocolatii arome si stropite cu propriul seu sunt cele ce raman a se desfasura gustatorului a doua zi.

Cojoace, vitamina C si gust-frumos

Toamna asta atipica se duce. Lasa loc cetilor pe varful Omu, zapezilor in cateva zile si pune gecile pe noi. dresurile pe dame si dressingurile in salate.

Cuvinte cheie care se impun: ce e-n frigider e si in piata, salata e sanatoasa si de legume trebuie profitat, cutit sa ai ca idei vin duium - devin motorul intamplarii de astazi.

Ce poti sa ai in cutia de legume la ora asta din an? Ardei in vreo trei culori (verde, rosu, galben) si de la trei natii (gogosar, kapia si gras), doi-trei castraveti si ditai conopida. Cum e trecut de zece se cuvine un usturoi.
Supradoza pentru imunitate pana acum, antioxidanti cu duiumul.

Imaginatia sau orientarea tocatorului (fundelemn cum zic altii) fac bucati-buchetele mai toate cele de sus. Asta pentru ca usturoiul va lua calea strivitorului specializat. El e vajnicul fundament al pastei fantastice care va lega si va imbratisa legumele principale.

Fiindca am pomenit usturoi, sarea si vreo doua linguri zdravene de zeama de lamaie sunt urmatoarele in completarea faptelor din mini-bolul pentru nazbatiile suculente. Urmarind cuvintele cheie, pe usa frigiderului am mai gasit, uitat de anotimpuri, pasta de susan - tahini. O lingurita din aceasta e suficienta. Lamaia va avea grija sa ii taie din tanin, usturoiul se va reuni cu seva lipicioasa si parca e gata.

Este insa prea iute, chiar si pentru mine. Completarea vine din partea opusa a raftului: o lingurita de miere, urmata de alta de mustar - dulce sau cu boabe.
Tot iute fiind si ora nu chiar cea mai devreme, radem un morcov pe cea mai mica "pozitie" a razatoarei si turnam in bolul sus-numit. Ce iese poate apoi sa navaleasca fara prejudecati peste bolul umplut cu legume-curcubeu.

Debandada sufletului

Pizza din peste

In anumite zile, cum este cea de miercuri, zi traditionala de post, obiceiuri stravechi imi povestesc fiintei mele ca e dezlegare la peste. Detaliile sunt mai multe, dar sa zicem ca astazi sunt pus pe descris cum se face dintr-o platica, o surpriza numita pizza.

Reteta, dupa cum veti observa, nu este (din nou) complicata. Imi plac gatelile directe, sanatoase, ca dintre cele pe care le vedeam facute la bunicile, strabunicile, matusile si stra-matusile sau parintii mei in verile pline de vacante de la tara.

De ce aveti nevoie:
- cea mai mare platica posibila (ochiti-o din tot mormanul si nu o luati daca este ingalbenita sau uscata)
- sare, piper, ulei

Intrucat tava cuptorului, foaia de copt sau cutitul extrem de bine ascutit nu sunt, in mod normal, ingrediente, le trec separat. Dupa cum vedeti am spus extrem de bine ascutit. Nu neaparat chirurgical, dar insistent si pragmatic. E nevoie musai de el.

Mai demult, daca nu gaseam piatra de ascutit, frecam de zidul casei lama. Printr-un fenomen, strain mie la inceput, dar cu care m-am obisnuit pana si eu,  in nici zece secunde picioarele imi erau infoiate de miorlaitorii curtii. S-au prins ca atunci cand se ascute un cutit urmeaza curatat de peste.
Astazi folosesc o ustensila foarte practica si usor de intrebuintat: treci lama de cateva ori prin ea si e gata treaba.

Platica cea turtita si cocosata, trebuie taiata un pic altfel fata de cum e posibil sa fiti invatati.

Intreaga cum este, cu tot cu solzi si cap, ii veti face incizia pe spate, fin, ca pentru filetare, pe toata lungimea spinarii. Cand  dati de vertebrele cutiei toracice, cu usoare miscari de dute-vino si ,multumita lamei taioase, le veti secera si pe acestea. Moment in care puteti fie sa despicati pe lung capatana, fie sa o taiati din schema, cu totul. Iar pestele il veti desface, ca pe o carte.
Goliti-l de intestine, daca tot l-ati desfacut.

Privelistea unui peste desfacut, dar, in acelasi timp, cu burta neatinsa, aduce cumva cu o pizza. Voua cum vi se pare?

Mie unul mi se pare ca partea grea s-a dus. Pe foaia de copt intinsa in tava presarati sare, piper si cateva picaturi de ulei. Mai nou folosesc unt in reteta asta si .. va zic mai incolo diferenta.

Trantim cu drag pestele peste foaia aflata in treaba, cu solzii in jos. Fata suculenta si dornica de bronz a platicii o presaram cu sare, piper (sau chilli) si cateva picaturi de ulei. Sau cativa solzisori de unt.

Si la cuptor, moncher, la cuptor, cu dogoare medie spre mare si bilet de voie pentru vreo 20 de minute in flacarile aducatoare de arome. Iar dupa acele minute si, in functie de cat de uscata o vreti, o puteti lasa inca zece, dar la foc mare.

Ce iese, exceptand oasele,se poate manca pe de-a-ntregul, mai ales daca ati folosit unt.

Exact: infulecarea are loc cu solzi cu tot!

Povestea aripilor de curcan in sos de soia cu miere, usturoi si cate alte nebunii

Frumoasele lucruri din viata se intampla pentru ca asa se intampla, adica sunt de-a dreptul ele, fara sa mai caute alte explicatii sau statistici. Si cum placutul de unul singur se cheama egoism, iar blogul asta nu-i jurnal, azi dau drumul la o alta poveste. O poveste despre ceva mai multa indarjire si cateva alergaturi dar cu delicii pe masura.

Alergatul, chiar daca nu e obositor ca un semimaraton, presupune aducerea pe scena a actorului principal. Nu e scump si nici complicatii cu pasaportul nu face, cum se mai intampla prin... fotbal. Dar de felul sau, asa cum unele chestii bune stau pitite, e de gasit mai pe ici sau colo. Cel mai sigur la magazinele mari sau cele cu sigla lui Penes.

Curcanul, daca lui ii acordam rolul principal, poate face numai lucruri frumoase. De la pieptul urias, pulpele generoase, aripioarele doldora de tentatii, pana la ... fudulii sau tartite, totul e devorabil intr-o mare totalitate.

Pe-ncercate sau nu, cu detalii multe ori putine, insa cu ceva rabdare-oi povesti despre fiecare in parte, in acord cu personalitatea si dorinta de afirmare a fiecarei bucatele. V-as zice despre pieptul care, desi mai fad se impaca bine cu un ciuf sanatos de frunze de telina, sau cum pana si gatul de curcan se poate gati fenomenal. Insa mai incolo.

Povestioara de azi are loc mai pe-nserat, cand Penes Curcanul parca nu mai avea secrete
Vrajeala. Sunt un chitibusar si vreau de fapt sa zic, in mai putine cuvinte, ca inca nu incercasem aripioarele. Chiar daca, la pret, erau cam ca cele de pui, imi ziceam ca sunt cu prea multe oase, au tendoaaane, sau ca strugurii sunt acri. Pana cand n-am mai avut de ales. Aveau doar aripioare.

Asa ca, urmand comparatia cu puiul, am facut punerea lor in cuptorul incins pe jumate. Punerea are loc pe foaie de copt si in tava metalica. Inainte de aceasta operatiune covarsitoare, au fost bine unse bine cu sos. Atat.
In cam 45 de minute sunt gata de servit.

Fiindca sosul e bun si aromat, recomand insotirea ceremoniei de ghiftuire lor cu niste vin alb demisec. Si rece, ca pentru nopti cu acorduri de iasomie.

Si da, sosul:
O lingura de miere, una de sos de soia dintre cele groase si cat mai brute (al meu e din Dragonul Rosu), un varf de cutit de scortisoara si un praf chilli. Toate amestecate in liniste. Sare si piper, nu.
Partea mai delicata e inmuierea mierii in sosul de soia, prin frecus in bol, pana devine o pasta suficient de unsuroasa ca sa o poti intinde pe aripioare si densa cat sa stea pe ele. Menajamente de alte soiuri nu trebuie facute, eu am uns zburatoarele cu degetele.

Iar cum titlul zice una si reteta e ca si gata, trebuie sa pomenesc despre cei trei catei de usturoi striviti cu aparatul de tortura dedicat. Direct in mierea 'ceea dulce si ungatoare, aruncati si, dupa impresia de moment, inecati in cativa stropi proaspeti de lamaie.

Tample-ncinse si glezne bataind de placere, nu alta.

Hai să ne adunăm

Măcelăriile sunt, după mine, laolaltă cu pieţele, primele locuri de hălăduit ale unui bun bucătar. Pe bună dreptate se spune că restaurantele cu pretenţii mituesc furnizorii pentru un plus de prospeţime al celor de gătit.

Hai sa ne adunam firea si sa ne intrebam: de ce n-am face şi noi un minim de efort şi să ne preţuim pe noi înainte de toate, să avem parte de ceea ce ne dorim, nu de ceea ce ni se oferă? Fireste, important este să ştii, mai intai, ce vrei, nu-i aşa?

Eu, de exemplu, dintotdeauna mi-am dorit, să merg la un restaurant si sa servesc o friptura de miel. Şi asta dintr-un motiv banal: comand ceea ce nu am gătit încă. Iar carnea de oaie n-o găseşti în cele mai variate forme la supermarket-uri. De fapt, in afară de sezonul de Paşti, cand galantarele sunt pline de miei proaspat sacrificati, in restul zilelor abia dacă gaseşti altceva în afara de "pastramă de berbecuţ".

Insa, e de găsit la magazinele cu specific musulman. Chiar dacă despre ele am multe de scris, n-o voi face aici, e rost de alt articol.

Acum am poftă să vă spun despre măcelăriile noastre, care afişează o firmă simplă, fără prea multe detalii, stiind ca cei cunoscători le vor calca pragul.

 "Macelărie tradiţională" îi zice uneia de la Hala Traian, spre exemplu. 

Ceea ce mă face să revin mai degrabă în astfel de locuri decat in altele mai populare sau mai usor accesibile este felul lor un pic diferit de a fi. Ştiţi probabil cum vă abordează cei din magazinele sibiene, nu? Ei bine, cam aşa mă simt cand sunt lămurit pe deplin de omul din spatele tejghelei, pe un ton cald, dar ferm, de cunoscător, despre ce este acela garf de vitel sau cum se prepară gâtul de berbecuţ. Cu prima ocazie vă zic şi vouă - este o nebunie.

În Obor, fie hala veche, fie cea nouă, căldura pare să fie un pic mai rarefiată. E ca şi cum ai încerca iarna să schimbi vremea ieşind afară cu o cana fierbinte de ceai de menta. În jurul cănii este cald, mănuşile deja dogoresc, faţa este zâmbitoare, dar nu se face primăvară încă.

La fel şi cu măcelarii din Obor. Le intri mai greu în suflet. Poate sunt reticenţi în a intra în vorba cu un prea-curios din cauza fricii de controale sau reclamă nepotrivită. Dar dacă stai suficient de aproape şi il priveşti in ochi, mustăciosul de la galantar îţi va explica de ce există doua tipuri de piept de viţel, diferite ca aspect dar la acelaşi preţ. Şi apoi te întreabă: "dar la ce îţi trebuie, că am fleică şi muşchiuleţ". "Pentru cuptor", zic şi apoi primesc cele mai frumoase doua perechi de antricot.. Dupa care mă lasă sa pozez marfa.

Îi explic că scriu un articol despre măcelării şi despre cât de proaspătă e carnea de la producători şi de ce merită să îşi mai schimbe lumea obiceiurile de sâmbătă. Şi i-am mai zis că la fel cum au fost el sau alţii amabili să piardă puţină vreme cu mine totasa li se vor înmulţi si muşterii.

Vorba ceea, peştele mereu vine acolo unde e locul momit.

Encore! (sau de ce retetele de ciorba de vita au farmecul lor)

Mereu m-am considerat necastigator la sectiunea ciorbe din cadrul breviarului gospodaresc al oricui. Cu toate ca sunt un admirator tare pofticios al acestor mancaruri, nu prea am avut succes.
Asa ca astazi am renuntat la a face inovatii in domeniu si am simplificat totul la: 400 grame piept de vitel, doua rosii, un ardei rosu, un ardei galben, doua frunze de telina, trei morcovi, trei cepe.
V-am pomenit de macelarii si cat de grozav este sa ai parte de alimente "la prima mana"? Daca nu, sigur voi posta ceva in acest sens.
Actorul acestui episod care ma obliga, din titlu, sa il repet, este carnea de vita. Piept de vitel pe numele de scena, sau, cum insist eu: "cu cat mai proaspat, cu os si aratos, cu atat mai bine". 15 lei kilogramul, ca e bine sa dau si astfel de detalii.
Carnea de vita, din auzite dar si pe incercate, are preferinte de fiert indelungat. Asa ca nu mai mult de o ora tot trebuie sa o uitati la scaldat in apa, pe foc incet. Preferinta mea, de cand cu stilul marocan de a face mancare.

Fireste, orice carne cu ceva os trebuie portionata in asa fel incat sa existe un echilibru al formelor si folosintei. Dupa preferintele personale si creativitatea de moment, bucatile de piept se fac mai mici sau mai mari, dar nu se lasa intregi. Usor clatite pentru a scapa de micile impuritati, in oala cu apa rece s-au dus.
Din cand in cand, traditionala spumuire. Sunt curios cum procedeaza fiecare, eu unul tin sa fac o epurare temeinica, chiar daca implica mutarea continutului in alta oala si decantarea impuritatilor.

Ei bine, dupa aproape o ora, urmeaza imblanzirea.. pardon, indulcirea situatiei: intra in oala ceapa taiata cubulete, betisoarele de la frunzele de telina  maruntite fin si morcovi facuti (semi)rondele.
In timpul ramas pana la actul final, se obtine bulionul: rosiile, decojite si taiate cubulete, impreuna cu ardeiul verde taiat mai marunt se maruntesc cu indarjire. Trebuie sa ma laud ca blenderul e cam cea mai tare achizitie de mici dimensiuni din domeniul electrocasnicelor din bucataria asta. Ala simplu, tip joystick.

Cand clocotisul (tot la foc incet) are deja vreo 15 minute vechime, de morcovul pare sa fie gata, ornez cu ardei rosii.  Si, dupa nici 5 minute, mixtura rosie si consistenta, reiesita din blender se toarna peste ce se intampla acolo.

Sare 2-3-4 ... 5! clocote si gata.

Emotia cea mare a fost la servire... Cum o fi, si daca da, de ce, sau nu cumva...

Va spun: 2-3 frunzulite de patrunjel proaspat transforma toata isprava intr-o arta. Simturile detecteaza seul fraged al bucatelelor de carne, moliciunea si dulceata morcovilor si a cepei, sarea aspra si insistenta, dar la locul ei, roseata acra a rosiilor si aroma din ardeiul macelarit. Simplu

Ceva ce, de bine de rau, a miscat optimismul in sensul ca nu poate fi decat din ce in ce mai bine.

Solz cu solz se face treaba

Vara-i gata. În curând se vor înfiripa arome noi, diferite de gustul sarat al mării din varful buzelor, sau al nisipului frământat în surdină. Presimt adieri de scorţişoară şi întâmplări cu mere, nuci şi brânzeturi, care mai de care având câte o poveste de spus, despre locurile de unde vin. Şi zgomote de vin gâlgâind, în aşteptarea cuptorului magic care să gătească o nouă ispravă.

Vara-i ca sarea de pe trupurile uscânde, e nisipul scrâşnind printre dinţi la ieşirea din cort, e dimineaţa cu soare rumen şi ţanţoş. Şi mai e terasa din stuf cand soarele e blond si aspru, e vinul care însoţeşte acel peşte cu nume sucit. E acel peşte care, adus pe platou, după guvizi sau stavrizi, stârneşte uimirea celorlalţi.

"Cum se cheama ăsta al tău?" "Chefal"

Marea cu nisipul, soarele şi sarea le vom răsfoi prin amintiri, poze şau povestiri. Terasa umbrită, cu ceata de frumoşi adunaţi la un platou o putem face şi acasă, chiar diseară. Secretul e acel peşte proaspăt, musai din Constanţa adus.

Cum îţi dai seama că e proaspăt şi ce e de făcut cu el, afli mai departe.

E important ca atunci când îl cumperi să nu aibe nicio urmă de galben. Chefalul, ca şi scrumbia, e un peşte gras şi grasimile lui se oxidează repede. Alege pestele cel mai bulbucat şi argintiu.
Atunci când îl pregăteşti, vei vedea că va năvăli sângele. Alt semn ca peştele a fost bine ales. Locul faptei trebuie să fie gata pentru astfel de revărsări.

Cu un cuptor primitor şi un vin alb fără vină, mai că începi sa simţi briza.

Dar stai, mai e un pic: curăţatul peştelui ăsta minunat. Este uşor. Nu e năbădăios ca la ştiucă sau şalău, dar nici inutil ca la somn nu este. Iar despre cum umpli o ştiucă sau rolul bibanului în ciorba de peşte, vom vorbi altă dată.

Fiindcă chefalul este proaspăt, se trage de la coadă spre cap, cu un cuţit, toată recolta de solzi. Dacă e un pic uscat şi nu iese din prima figura, se repetă operaţiunea, în ritm sacadat. Mult nu mai trebuie insistat, poate doar în zona capului şi a burţii, dar e o nimica toată. Se face cu vârful cuţitului.

Restul de grozavie constă în scosul celorlalte netrebuincioase. Cu un cuţit bine ascuţit, ţinând peştele întins şi uşor presat pe spinare se trage o incizie pe toată lungimea burţii, de la cap spre coadă. Atenţie, va curge sânge, deci e bine să se întâmple pe marginea chiuvetei. Apăsând încet pe burta despicată, vor ieşi cele din interior. Acestea se aruncă.

 Dar să nu aruncaţi grăsimea. Aceasta rămâne în interior de obicei, fiind cumva în planul doi. Se desprinde uşor, trăgând de ea. Rolul ei va fi în desăvârşirea gustului sau se poate servi cu puţină sare. Exact aşa: crudă şi sănptoasă cum este. Încercaţi cu cea mai alba porţiune din ea, pe un colţ de pâine.

Pentru un aspect mai interesant, eu zic să eliminaţi si pieliţa neagră din burtă. Totul cu un deget şi un jet uşor de apă rece.

Mai rămân de scos branhiile sângerânde, cele din cap, de sub "obraji". E foarte util un cuţit mic pentru a cresta zonele în care acestea stau prinse de corp. Două la număr. După care, cu o uşoară smucitură, le dai afară. Încă un jet de apă şi peştele e bun de trimis să aducă vara în simţiri. Ce a fost mai greu s-a dus.

Cuptorul magic, de care am zis că va fi nelipsit în multele peripeţii îl puneţi pe foc mediu. Peştii se întind în tava pe foaia de copt. Dacă sunt mici, încap şi în vas termorezistent ori de ceramică.

Mixul fantastic de condimente, şi aici e tot farmecul, trebuie să fie extrem de simplu: sare şi piper. Cum diversitatea şi socializarea fac casă bunaă, pe unul voi pune, în plus, paprika, iar pe altul mentă - uscată şi fărâmiţată.

Grasimea, dacă n-aţi halit-o încă, o puteţi cresta şi pune deasupra, în loc de unt.

Cam dupa 30-45 de minute de bronzat trebuie să fie gata. Nefiind un peşte cu multe oase, cum ar fi carasul sau păstrăvul, dar foarte hrănitor, chefalul va ghiftui şi migălosul, dar şi hămesitul.

Pofticiosul, stând de faţă la toată scena, va birui cu îndemânare un mujdei din ursturoi crescut la ţară, după o reţetă care va avea loc într-un alt articol.

E rost de mai mult de atât? Oricând.

Ghici ciuperca ce-i

E (inca) vara. Iar teoria zice ca bunicii nostri traiau mai sanatos pentru ca: stateau la tara, nu isi umpleau burtile cu toate prostiile, munceau, samd. Plus ca mie mi-e mereu drag sa ma intorc la tara.

Asa ca astazi voi aduce tara de vara in farfurie: dovlecei, castraveti, telina, si ce e in titlu.
Trebuie sa recunosc ca poate asta nu creste in mod normal chiar in toate curtile. Preambulul a fost facut, gata cu vorba.

E nevoie de bunataturi proaspete pentru a infaptui macar doua portii din ce va urma:
- un dovlecel mic
- doi castraveti maricei
- 4 ciupercute
- o frunza de telina
- nucile preferate (migdale in cazul meu)
Sare, piper, boia, cate putin. 
Si smantana, ca sa fie treaba treaba.

Cand uitam sa iau ceva de acasa mai comand de la "catering". Iar uneori ramaneam cu recipientele, pentru reutilizare. Si sa fie la indemana, chiar si ca grad de comparatie.

Intrusul din bolul alb e coriandru. Tras la tigaie si strivit dupa cat m-a tinut lingura.
Gradul de comparatie era ca sunt ceva mai multe ingrediente decat incap intr-o caserola de supa "adusa la birou". Dar ca pret e tot pe acolo.

La gust, va rog sa pe voi si sa imi ziceti care sunt gradele. De comparatie, de iuteala, de bucurie.

Imbracaminte pentru iarna

Sau noile straie pentru o insiruire de ingrediente cunoscute din copilarie cand ma uitam cu nerabdare la pregatirea salatelor dintr-o bucata (raw, cum le zice mai nou): otet-sare-ulei. Sarea a ramas, uleiul s-a prefacut in extravirgin de masline iar otetul inlocuit de lamaie. Si cum gusturile, ca si mine, cauta sa se transforme, sa incerce lucruri noi, dar niciodata ceva imposibil, toata paradigma standard ulei-sare-lamaie a luat si ea calea experimentarii.
Ultima isprava a fost lingura sanatoasa de pasta de susan (tahini). Recomandata de vanzatoarea de la macelaria musulmana a se pune in fripturi si salate, am zis eu, pornind de la mimetism, ca "merge si pe paine". Merge daca aveti dintii obisnuiti cu depuneri instantanee de >50% grasime cu un iz usor astringent. E ceva care aduce a pasta de halva acida, in mai putine cuvinte.
Asa ca am decis sa inec lingura in sucul a jumatate de lamaie. Arata prea simplu asa ca am adaugat o lingurita de miere; iar unde e miere si urmeaza cina, e musai loc de usturoi. 5 catei prezenti la datorie, striviti destoinic si amestecati pana la omogenizare. Si cum ceva nou nu se face fara fundamentul traditiei, n-am lipsit gaselnita de uleiul de masline si praful de sare.
Ii voi spune dressing de iarna mai ales ca se adapteaza, prin calitati nutritive (cele din descrierea depe wikipedia) la sezonul rece. Restul bolului a fost umplut de chestiile obisnuite: spanac, salata verde, varza rosie, ardei, doi-trei morcovi si putina telina (rase), ceapa verde, seminte de floarea soarelui si  stafide. Impropriu spus bol (vezi poza).

Micile adevaruri pe care le intrepatrunzi exact cum vrei tu

Dragostea si durerea.. de stomac sunt atat de asemanatoare incat poti ajunge la un moment in care sa nu fii in stare sa faci distinctia intre nevoia urgenta de.. a lua o masura ca sa nu te dezbini din cauza puterii senzatiei sau sa fii grabnic  impotriva urmarilor nefaste.
Asta e de la Dali zicere.
Pentru cele de fata va invit insa la descoperirea micro-cosmosului aflat in imediata apropiere a fiecaruia, la o intindere de mana sau la o reverenta caraghioasa: aceea a realitatii ca totul trece prin stomac. Mai putin dragostea - cu toate ca este valabil daca el detine o lungime suficient de mare. Lungimea receptorului de vasopresina, evident.
Lasand sforaielile de mai sus, eu cred ca traiesti  in totalitate doar atingand lumea in toata desfasurarea ei. Sa te bucuri de fiecare stimul, sa intelegi de ce o molecula are un anume efect iar un foton are pe altul si ca pentru capsunile integrate in frisca nu-ti trebuie mai mult decat o bruma de indemanare si doua minute in plus.
Iar cum scortisoara da bine in strudel, la fel de bine va sta si intr-o gustare marocana de pui gatita in ritm ardelenesc, sau ca "amaretto" aduce a gust si de fapt se obtine la fel de fantastic ca un dressing de busuioc cu menta si miere, e clar. Nu va veti putea abtine sa faceti pasi incetisori in lumea papilelor asaltate de trairi noi, a viselor cu atingeri suculente si senzuale - dar nu prin dulce sau picant ci prin suma miresmelor si impresia celor ce se vor arata mai departe.