joi, 13 septembrie 2012

Solz cu solz se face treaba



Vara-i gata. În curând se vor înfiripa arome noi, diferite de gustul sarat al mării din varful buzelor, sau al nisipului frământat în surdină. Presimt adieri de scorţişoară şi întâmplări cu mere, nuci şi brânzeturi, care mai de care având câte o poveste de spus, despre locurile de unde vin. Şi zgomote de vin gâlgâind, în aşteptarea cuptorului magic care să gătească o nouă ispravă.

Vara-i ca sarea de pe trupurile uscânde, e nisipul scrâşnind printre dinţi la ieşirea din cort, e dimineaţa cu soare rumen şi ţanţoş. Şi mai e terasa din stuf cand soarele e blond si aspru, e vinul care însoţeşte acel peşte cu nume sucit. E acel peşte care, adus pe platou, după guvizi sau stavrizi, stârneşte uimirea celorlalţi.

"Cum se cheama ăsta al tău?" "Chefal"

Marea cu nisipul, soarele şi sarea le vom răsfoi prin amintiri, poze şau povestiri. Terasa umbrită, cu ceata de frumoşi adunaţi la un platou o putem face şi acasă, chiar diseară. Secretul e acel peşte proaspăt, musai din Constanţa adus.

Cum îţi dai seama că e proaspăt şi ce e de făcut cu el, afli mai departe.

E important ca atunci când îl cumperi să nu aibe nicio urmă de galben. Chefalul, ca şi scrumbia, e un peşte gras şi grasimile lui se oxidează repede. Alege
pestele cel mai bulbucat şi argintiu.
Atunci când îl pregăteşti, vei vedea că va năvăli sângele. Alt semn ca peştele a fost bine ales. Locul faptei trebuie să fie gata pentru astfel de revărsări.

Cu un cuptor primitor şi un vin alb fără vină, mai că începi sa simţi briza.

Dar stai, mai e un pic: curăţatul peştelui ăsta minunat. Este uşor. Nu e năbădăios ca la ştiucă sau şalău, dar nici inutil ca la somn nu este. Iar despre cum umpli o ştiucă sau rolul bibanului în ciorba de peşte, vom vorbi altă dată.

Fiindcă chefalul este proaspăt, se trage de la coadă spre cap, cu un cuţit, toată recolta de solzi. Dacă e un pic uscat şi nu iese din prima figura, se repetă operaţiunea, în ritm sacadat. Mult nu mai trebuie insistat, poate doar în zona capului şi a burţii, dar e o nimica toată. Se face cu vârful cuţitului.

Restul de grozavie constă în scosul celorlalte netrebuincioase. Cu un cuţit bine ascuţit, ţinând peştele întins şi uşor presat pe spinare se trage o incizie pe toată lungimea burţii, de la cap spre coadă. Atenţie, va curge sânge, deci e bine să se întâmple pe marginea chiuvetei. Apăsând încet pe burta despicată, vor ieşi cele din interior. Acestea se aruncă.

 Dar să nu aruncaţi grăsimea. Aceasta rămâne în interior de obicei, fiind cumva în planul doi. Se desprinde uşor, trăgând de ea. Rolul ei va fi în desăvârşirea gustului sau se poate servi cu puţină sare. Exact aşa: crudă şi sănptoasă cum este. Încercaţi cu cea mai alba porţiune din ea, pe un colţ de pâine.

Pentru un aspect mai interesant, eu zic să eliminaţi si pieliţa neagră din burtă. Totul cu un deget şi un jet uşor de apă rece.

Mai rămân de scos branhiile sângerânde, cele din cap, de sub "obraji". E foarte util un cuţit mic pentru a cresta zonele în care acestea stau prinse de corp. Două la număr. După care, cu o uşoară smucitură, le dai afară. Încă un jet de apă şi peştele e bun de trimis să aducă vara în simţiri. Ce a fost mai greu s-a dus.

Cuptorul magic, de care am zis că va fi nelipsit în multele peripeţii îl puneţi pe foc mediu. Peştii se întind în tava pe foaia de copt. Dacă sunt mici, încap şi în vas termorezistent ori de ceramică.

Mixul fantastic de condimente, şi aici e tot farmecul, trebuie să fie extrem de simplu: sare şi piper. Cum diversitatea şi socializarea fac casă bunaă, pe unul voi pune, în plus, paprika, iar pe altul mentă - uscată şi fărâmiţată.

Grasimea, dacă n-aţi halit-o încă, o puteţi cresta şi pune deasupra, în loc de unt.

Cam dupa 30-45 de minute de bronzat trebuie să fie gata. Nefiind un peşte cu multe oase, cum ar fi carasul sau păstrăvul, dar foarte hrănitor, chefalul va ghiftui şi migălosul, dar şi hămesitul.


Pofticiosul, stând de faţă la toată scena, va birui cu îndemânare un mujdei din ursturoi crescut la ţară, după o reţetă care va avea loc într-un alt articol.

E rost de mai mult de atât? Oricând.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu