Veti mustaci la amintirea unor mici reusite, de la admiterea la liceu, pestele cel mare prins dupa trei zile de momire a locului, prima baie in mare sau emotia primei lectii de invatare a unui instrument muzical.
Zambetul de care mi-am adus azi aminte are treaba cu gatitul, v-ati prins. E unul din momentele sanatoase, cand dai peste cineva cu acelasi apetit pentru hrana sanatoasa.
La ea era in farfurie verde: salata, broccoli, patrunjel, marar, varza si rucola. Cu putina ceapa, tot verde.
Eu bucatean in liniste ceea ce, de la distanta parea a fi o pretentioasa gasca stropita cu sos de vin sec si garnitura de trufe. "Vrei?" o intreb.
"Nu.. ca e cu vin"
"Ba nu e. Si daca ar fi ce-aare, te prinde cineva ca ai baut vin la serviciu? :)" ii raspund
"Atunci de ce arata asa"
"Ghici" continuai eu.
"Pai e carne de ceva cu ceva rosu"
"Asa este. E pulpa de curcan cu sos de soia" raspund.
"Hm.. si ce gust are?"
"De ce nu incerci?" continui
"Pai .. hai" [pauza de molfait duios] "Bai da' ce moale este.. Tu ai gatit-o?"
"Aha"
"Si cum o faci. Cat ti-a luat, care e secretul? La mine carnea iese talpa"
Secretul, dupa cum ii spune si numele, nu se spune. Cel putin nu pe de-a-ntregul, deodata si pe nerasuflate. In viata e mai mereu bine sa tii ceva si pentru tine. Fireste, poti sa fii intr-atat de deschis incat sa spui si ce fantezii de alt fel ai, oricui. Dar asta tine de alegerea fiecaruia.
Eu unul scriu aici rete care imi fac placere sa le fac, care aduc potolire gusturilor pofticioase si le fac din lucruri care sunt la indemana oricui.
Sunt urmatoarele:
Sosul de soia. Eu il am "de la chinezi". Vine in sticle generoase, de 500ml, e gros si nu are nimic altceva in afara de sos, apa si ceva sare. E bun si cel mic, foarte gros si un pic dulceag pe care l-ati gasi intr-un SuperMarket, mai ales daca sunteti inca la stadiul de "sa iau atat de mult, ce ma fac cu el?" Banii pe care ii dai sunt aceeasi.
Curcanul. La macelarie gasesti, la pret de piept de pui, pulpa de curcan. In drum spre casa, de la metrou, n-ai cum sa nu dai peste un aprozar, un magazin de lactate si o macelarie. E strictul necesar ca sursa pentru o masa zdravana si fara artificii.
Orice leguma. Dovlecei, conopida, ardei kapia, frunze de telina, morcovi. E toamna, pe astea le gasesti la raionul de legume sau la magazinul specializat din zona si sigur sunt de sezon.
Untul eu il iau de la magazinele cu produse traditionale din zona Sibiului. E gras, galben, sanatos, la pret de unt 80% de la raft, dar direct de la producatori.
Astea ar fi consumabilele, ca sa termin cu partea frecventa a secretului. Aspectele fundamentale, precum cuptorul, tava cu foaia de copt sau vasul termorezistent din sticla le tot amintesc cand vine vorba de gatit frumos.
Faceti, asadar cunostinta cu domnisoara Jena, cum ii spuneau parintii vasului.
Pana la umplerea lui cu bunatati, mai e nitel de lucru. Cum ar fi fragezirea pulpei, pentru impotriva sindromului de "talpa".
Si aici e nevoie de asa-zisul bait. E o marinata pe care eu o fac cu rondele de morcovi, solzi de ceapa, un praf de boia si niste piper. Toate astea le amestec bine cu bucatile de pulpa si le scufund intr-o punga de plastic, pentru a ramane la frigider peste noapte.
De ce ii spune totusi marinata desi n-are pic de zeama? Pentru ca dupa ce tot amestecusul este gata, torn in punga respectiva doua-trei linguri de sos de soia in care am pisat putin coriandru si am diluat o lingurinta de miere. Invart pachetul pana ce sucul intunecat patrunde prin toate colturile si la odihna rece cu el.
"Cand ai timp sa faci asa ceva" ma intreaba.
"Azi dimineata am facut-o"
"Tu faci misto de mine sau stai la doi pasi de munca. Gatesti cu cineva?" vine uimita urmatoarea replica.
"Da, gatesc impreuna cu prietenul meu bun, cuptorul. Eu ma trezesc primul, pun tot ce trebuie in el, dau pe foc mediu si revin cand e gata"
Atat, da. Devine din ce in ce mai placut sa stii ca te trezesti cu gandul la ceva bun, ca sosul marinat ti-a facut trei sferturi din treaba. Gatitul e atat de usor.
Ung vasul cu unt pe ici pe colo, trantesc bucatile de pulpa inauntru, pun sosul ramas deoparte si, fredonand celebrul "Eu la cuptor ma coc, de prajeli nu am pofta de loc, eu dimineata nu doorm" las magia la focul mediu si prelung.
De doua trei ori tot ma uit inauntru sa vad cum merge treaba, mai adaug sos de soia daca e nevoie. Iar la ultima verificare pun legumele preferate.
Tulpini de telina, fasii de ardei kapia sau buchetele de conopida. Doar de una dintre ele sau toate la un loc.
Definitivarea are loc cand toate cele sunt in aceeasi oala, capacul este pus, vasul bagat la cuptor din nou iar focul este stins. Timp in care iei micul dejun si te asiguri ca esti gata de inceput o noua zi fantastica.
In cele zece minute cat mai trece arsita dinauntru, legumele se fac suficient de fragede, dar raman destul de crocante cat sa fie placute la gust si sanatoase in acelasi timp.
Timp in care eu v-am zis povestea si va indemn sa o spuneti si altora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu