Amintiri din anii resoului - sau cum m-am apucat eu de gatit

Salut. Pomenisem in articolul trecut cate ceva despre viata de camin. E vorba de viata de camin de acum ani buni. Nu mai stiu cum e acum.
Dar atunci gaseai resouri scoase pe hol. Si sa fi vazut ce resouri erau. Toate vechiturile aduse de acasa, pe care le folosisera si parintii in tinerete. Sau mai erau resouri "handmade" - cum se spune acum.

Sa iti zic cum se facea un astfel de resou. Era simplu de facut, din 5 pasi:

1. Ochesti un bloc de BCA prin campus. Nu astepti sa vina seara, il iei atunci, pe loc.

2. Mergi la vecinul tau sa cumperi o rezistenta. Negocierea era cam asa:

"Bogdane, vreau o rezistenta"

"Am rusesti si romanesti"

"Din alea bune, ca am ars doua de data trecuta"

"Am, dar te costa"

"Cat"... si asa mai departe.

3. Trasezi pe blocul de BCA, cu surubelnita, un canal serpuit

4. Intinzi rezistenta pe toata lungimea canalului.

5. Capetele rezistentei le legi la un cablu. Cablul il bagi in priza.

Era un fel de trei in unu: caldura, lumina si aragaz.

La un moment dat venise randul celui de-al treilea coleg sa cumpere rezistenta.

A, am uitat, noi stateam trei oameni intr-o camera de doi.

Si cumpara Ciprian o rezistenta "ruseasca" de 2000W. Stingeai lumina si puteai sa citesti cursuri la ea. 

Cand veneau gerurile, iarna, puneau sarma de cupru in loc de siguranta la panou.

Voi ce amintiri despre stundetie aveti?

6 sfaturi pentru peste prajit fara fum, miros de ulei ars si un gust deosebit

Zilele trecute am fost prin Tulcea. Cu ocazia asta n-aveam cum sa nu merg si la pescuit. L-am sunat pe Florin cu cateva zile inainte sa il intreb daca putem sa tragem o fuga pe canalele Dunarii cu barca lui.
Mi-a zis ca da, insa trebuie sa am actele in regula. Nu stiam despre ce este vorba.

In caz ca nici tu nu stiai, ca sa pescuiesti in Delta ai nevoie de urmatoarele:
- permis de acces in rezervatie (30 lei) - valabil un an
- permis de pescuit sportiv (30 lei) - valabil pana la sfarsitul anului

I-am trimis o copie dupa buletin si pana vineri aveam actele necesare. Se rezolva la sediul administratiei Rezervatiei Biosfera in cateva minute.

Sambata dimineata eram in barca. Nu conta ca dormisem doar 2 ore in noapte aia. Urma sa merg la pescuit.

Am stat "pe balta" pana seara, la 4. Trebuia sa ajungem la mal inainte sa se intunece. Altfel ne era mai greu cu scosul barcii si transportul ei.
Am prins mult caras, vreo 4 kilograme fiecare, cateva rosioare, platici si niste bibani. Nu iti inchipui ca era cine stie ce monstru de captura. Fiecare peste nu era mai mare decat o palma.

Asa arata un caras:

Carasul este un peste foarte raspandit in Delta. Se spune ca pe vremea lui Ceausescu a fost creata aceasta specie, ca au imbinat platica si crapul. Pestele asta seamana un pic cu crapul, creste mult mai repede (atinge un kilogram in doi ani) si este foarte rezistent la ape tulburi.

Este cel mai pescuit peste din Delta ca numar. La pescarii are un pret foarte mic. E cam 4-5 lei kilogramul.

Multi se feresc sa prajeasca pesti atat de mici pentru ca au multe oase si lasa un miros neplacut in bucatarie. Ce nu stiu ei sunt ca prin cateva metode simple pe care ti le voi spune in continuare, poti sa gatesti oricand, orice peste mic si cu oase multe.

Fara mirosuri neplacut, fara sa cada greu la stomac si fara sa te chinui sa cauti oasele in timp ce il mananci

O sa iti spun 6 pasi simpli prin care sa iti iasa o prajeala de te lingi pe degete.

Foarte important. Ce iti spun acum o sa para contrar cu ce esti tu obisnuit. E posibil sa sune ciudat. Daca vrei sa gatesti la tigaie pestele, oricand, fara bataile de cap pe care le stii, fii atent.

Trebuie sa respecti urmatoarele  lucruri:

1. Pestele sa fie proaspat
2. Dimensiunea sa fie nu mai mare de o palma
3. Sa ai un cutit foarte bine ascutit
4. Pestele il crestezi
5. Nu folosesti sub nicio forma malai, faina sau pesmet.
6. Sarezi usor pestele crestat
7. Nu pui deloc ulei.

Si o sa vezi de ce.

1. Gasesti carasi la orice pescarie din cartier. Iti dai seama despre el daca e proaspat dupa urmatoarele semne:
- branhiile sunt rosii
- ochii sunt limpezi.

Branhiile sunt acele organe prin care pestele respira. Sunt ca plamanii nostri si au mult sange. Testul este foarte simplu: indicati vanzatorului un peste, sa zicem carasul. Rugati-l sa ridice un pic de "ureche" (sau obraji, cum zic eu).
Daca ceea ce vedeti acolo sunt de culoare rosie ca sangele, pestele e proaspat. Daca nu este rosu aprins si seamana mai mult a roz sau rosu spre maroniu, nu il cumparati.

Ochii pestelui sunt limpezi. Asta inseamna ca daca vedeti pata neagra in mijlocul ochiului este OK. Daca pata este gri sau alba, inseamna ca pestele are mai mult de doua zile de stat la rece. Nu il cumpara.

Dupa ce ai ales pestii pe care ii vrei, poti sa il rogi pe vanzator sa ii curete. Multe magazine ofera serviciul acesta gratuit.

2. Dimensiunea cat o palma este cea mai potrivita pentru prajeala. Daca e mai mic este ok, incap mai multi. Dar daca e mai mic trebuie sa cureti mai multi.
Daca e mai mare nu e problema. Dar va trebui sa il portionezi.

3. Cutitul este, cred eu, este secretul oricarui pescar. Trebuie sa fie extrem de bine ascutit. Carnea pestelui este atat de frageda, incat un cutit oarecare nu o sa te ajute. Foloseste o piatra sau un instrument special pentru asa ceva.
Eu folosesc un ascutitor numit "Aspekt", luat din Ikea. Arata in felul asta:

Uzi putin lama, apesi pe cutit, il treci de 7-8 ori ca ion poza si e gata. Imediat dupa aceea trebuie sa speli cutitul, e plin de pilitura si murdareste.

4. Crestarea pestelui este o manevra obligatorie pentru caras. Fara un cutit ascutit atunci, pe loc, o sa fie un chin. Si o sa vezi mai incolo de ce.

Pentru crestare, urmareste urmatorii pasi:
- intinzi pestele pe fundul de lemn sau blat, cu capul in stanga
- cu mana stanga tii capul, sa imobilizezi pestele
- apesi cutitul pe trunchiul pestelui, cu mana dreapta
- nu trebuie sa tragi de cutit; el este bine ascutit si intra doar apasand pe el
- repeti apasarea din foarte des, pana la coada.

Intorci pestele pe cealalta parte si repeti pasii de mai sus. Faci in felul asta pentru toti carasii sau rosioarele si platicile pe care le-ai cumparat.

Este extrem de important ca pestele sa fie crestat foarte des. In felul asta oasele mici sunt fragmentate si nu le vei mai simti dupa prajire.

5. Nu pui deloc malai, faina sau pesmet
Toata lumea spune ca daca nu pui malai, faina sau pesmet, pestele o sa se lipeasca de tigaie. Asa este. Daca prajesti in tigaie de teflon si pui si ulei, tot se va lipi.
De aceea,  la prajeala eu m-am invatat sa tavalesc pestele in malai, faina sau pesmet. Sau chiar o combinatie din acestea.

Intre timp am aflat ca daca prajesti faina, pesmet sau malai la temperaturi inalte, in ulei, nu e bine. Studiile spun ca, pe termen lung, daca faci prajeli dese folosind metoda clasica, creste riscul de aparitie a unor afectiuni cardio-vasculare.

Motivul este ca fainurile absorb mult ulei. Uleiul vegetal, folosit atat de des, dupa prajire, trebuie folosit cu moderatie. Vei preveni un colesterol mare sau probleme in circulatia sangelui.

5. Sarezi usor pestele
Lucrul asta este suficient pentru prajire. Presari putina sare pe fiecare parte a pestelui. Cat poti cuprinde cu degetele ar trebui sa ajunga la 2-3 pesti.


6. Nu praji in ulei. 
M-am apucat eu de gatit, in camin, acum ceva ani. Adica faceam cartofi prajiti pe resou.
Dupa o vreme am incercat si alte "meniuri": oua ochiuri. Cand am avansat am inceput sa fac clatite. Tot la resou.

De catva timp evit sa mai prajesc in ulei. Poate fi el ulei de dovleac sau de migdale sau chiar ulei de samburi de patlagina australiana salbatica mov.

Daca ar exista asa ceva :). Exista, din cate am vazut eu, cateva exceptii.  De aceea, pentru a praji sanatos, eu sugerez sa folosesti altceva.

Uleiurile vegetale sanatoase sunt acelea care in stare naturala sunt solide. Nu prea seamana cu definitia uleiului, stiu. Sunt mai degraba grasimi. Dar sunt grasimi pe care un nutritionist ti le va recomanda.

Eu am incercat doua: uleiul de palmier si grasimea de cocos.

Te sfatuiesc si pe tine sa folosesti uleiurile pe care le ai mai rar pentru prajit si mai des in forma natural. Le poti pune la salate sau mujdei, de exemplu.

Pentru prajeli eu folosesc grasimea de cocos. Are trei mari avantaje  :
Nu fumega - scapi de mirosul de ulei ars cu care se imbacsesc hainele sau bucataria
Nu are miros - carnea prajita are gustul ei original; va fi o surpriza pentru tine
Nu se lipeste - daca prajesti la foc mediu, pestele nu se va lipi de tigaie.

Grasimea de cocos se gaseste la magazine de tip plafar sau o poti cumpara de pe internet.

Scrie-mi intr-un comentariu, mai jos, parerea ta despre acest articol. Iti voi raspunde personal la intrebarile pe care le ai.

Curcanul talpa iute

Salutam din nou. Banuiesc ca aveti cateodata, intamplator sau in mod voit, imagini ale fericirii. Momente trecatoare despre care nu stiti ce inseamna exact atunci, dar despre care va veti aminti mereu cu un zambet discret pe buze.
Veti mustaci la amintirea unor mici reusite, de la admiterea la liceu, pestele cel mare prins dupa trei zile de momire a locului, prima baie in mare sau emotia primei lectii de invatare a unui instrument muzical.

Zambetul de care mi-am adus azi aminte are treaba cu gatitul, v-ati prins. E unul din momentele sanatoase, cand dai peste cineva cu acelasi apetit pentru hrana sanatoasa.

La ea era in farfurie verde: salata, broccoli, patrunjel, marar, varza si rucola. Cu putina ceapa, tot verde.

Eu bucatean in liniste ceea ce, de la distanta parea a fi o pretentioasa gasca stropita cu sos de vin sec si garnitura de trufe. "Vrei?" o intreb.

"Nu.. ca e cu vin"
"Ba nu e. Si daca ar fi ce-aare, te prinde cineva ca ai baut vin la serviciu? :)" ii raspund
"Atunci de ce arata asa"
"Ghici" continuai eu.
"Pai e carne de ceva cu ceva rosu"
"Asa este. E pulpa de curcan cu sos de soia" raspund.
"Hm.. si ce gust are?"
"De ce nu incerci?" continui
"Pai .. hai" [pauza de molfait duios] "Bai da' ce moale este.. Tu ai gatit-o?"
"Aha"
"Si cum o faci. Cat ti-a luat, care e secretul? La mine carnea iese talpa"

Secretul, dupa cum ii spune si numele, nu se spune. Cel putin nu pe de-a-ntregul, deodata si pe nerasuflate. In viata e mai mereu bine sa tii ceva si pentru tine. Fireste, poti sa fii intr-atat de deschis incat sa spui si ce fantezii de alt fel ai, oricui. Dar asta tine de alegerea fiecaruia.

Eu unul scriu aici rete care imi fac placere sa le fac, care aduc potolire gusturilor pofticioase si le fac din lucruri care sunt la indemana oricui.

Sunt urmatoarele:
Sosul de soia. Eu il am "de la chinezi". Vine in sticle generoase, de 500ml, e gros si nu are nimic altceva in afara de sos, apa si ceva sare. E bun si cel mic, foarte gros si un pic dulceag pe care l-ati gasi intr-un SuperMarket, mai ales daca sunteti inca la stadiul de "sa iau atat de mult, ce ma fac cu el?" Banii pe care ii dai sunt aceeasi.

Curcanul. La macelarie gasesti, la pret de piept de pui, pulpa de curcan. In drum spre casa, de la metrou, n-ai cum sa nu dai peste un aprozar, un magazin de lactate si o macelarie. E strictul necesar ca sursa pentru o masa zdravana si fara artificii.

Orice leguma. Dovlecei, conopida, ardei kapia, frunze de telina, morcovi. E toamna, pe astea le gasesti la raionul de legume sau la magazinul specializat din zona si sigur sunt de sezon.

Untul eu il iau de la magazinele cu produse traditionale din zona Sibiului. E gras, galben, sanatos, la pret de unt 80% de la raft, dar direct de la producatori.

Astea ar fi consumabilele, ca sa termin cu partea frecventa a secretului. Aspectele fundamentale, precum cuptorul, tava cu foaia de copt sau vasul termorezistent din sticla le tot amintesc cand vine vorba de gatit frumos.

Faceti, asadar cunostinta cu domnisoara Jena, cum ii spuneau parintii vasului.

Pana la umplerea lui cu bunatati, mai e nitel de lucru. Cum ar fi fragezirea pulpei, pentru impotriva sindromului de "talpa".
Si aici e nevoie de asa-zisul bait. E o marinata pe care eu o fac cu rondele de morcovi, solzi de ceapa, un praf de boia si niste piper. Toate astea le amestec bine cu bucatile de pulpa si le scufund intr-o punga de plastic, pentru a ramane la frigider peste noapte.

De ce ii spune totusi marinata desi n-are pic de zeama? Pentru ca dupa ce tot amestecusul este gata, torn in punga respectiva doua-trei linguri de sos de soia in care am pisat putin coriandru si am diluat o lingurinta de miere. Invart pachetul pana ce sucul intunecat patrunde prin toate colturile si la odihna rece cu el.

"Cand ai timp sa faci asa ceva" ma intreaba.
"Azi dimineata am facut-o"
"Tu faci misto de mine sau stai la doi pasi de munca. Gatesti cu cineva?" vine uimita urmatoarea replica.
"Da, gatesc impreuna cu prietenul meu bun, cuptorul. Eu ma trezesc primul, pun tot ce trebuie in el, dau pe foc mediu si revin cand e gata"

Atat, da. Devine din ce in ce mai placut sa stii ca te trezesti cu gandul la ceva bun, ca sosul marinat ti-a facut trei sferturi din treaba. Gatitul e atat de usor.
Ung vasul cu unt pe ici pe colo, trantesc bucatile de pulpa inauntru, pun sosul ramas deoparte si, fredonand celebrul "Eu la cuptor ma coc, de prajeli nu am pofta de loc, eu dimineata nu doorm" las magia la focul mediu si prelung.

De doua trei ori tot ma uit inauntru sa vad cum merge treaba, mai adaug sos de soia daca e nevoie. Iar la ultima verificare pun legumele preferate.

Tulpini de telina, fasii de ardei kapia sau buchetele de conopida. Doar de una dintre ele sau toate la un loc.

Definitivarea are loc cand toate cele sunt in aceeasi oala, capacul este pus, vasul bagat la cuptor din nou iar focul este stins. Timp in care iei micul dejun si te asiguri ca esti gata de inceput o noua zi fantastica.

In cele zece minute cat mai trece arsita dinauntru, legumele se fac suficient de fragede, dar raman destul de crocante cat sa fie placute la gust si sanatoase in acelasi timp.

Timp in care eu v-am zis povestea si va indemn sa o spuneti si altora.

Caldura mare

E toamn-afara, cu zgomot surd de scortisoara, e timpul plin de grohotis, pe muntele care prinde culorile-n frunzis.

Mai mult inseamna mai putin. Si astfel, lectia pe care am tot exersat-o, incepe sa da roade. Stradaniile mele de acum s-au ingramadit catre o noua expeditie, catre celalalt spectru al armoniilor culinare, al excesului aparent de bunataturi si al unduirilor aromatice. La Maroc va cam sta gandul, asa-i? Si mie, dar pana-i gata iarna e timp destul sa depanam retete.

Lumea din toamna acestei povesti devine brusc aglomerata de morcovi plini de seva, ciuperci uscate, telina verde ca bradul, sos de soia gros, cimbru si piper, franjuri lunguieti de vita frageda, ceapa rosie cu-un maldar de usturoi strivit alene, cu castraveti crocanti si ardei "al dente".

C-asa le place chinezilor: culori si-exces de veselie, in wok sau farfurie. Sau in cuptor, cum la mine va sa fie.

Si-o sa fie intrebari de felul cat dureaza si de ce trebuie sa fie atat de complicat. Nu trebuie, pur si simplu va ganditi ca nu ati aflat aceste detalii.

Cineva a studiat si demonstrat, candva, intr-un limbaj de matematica acerba, ca este imposibil ca bondarul sa zboare. Pentru ca aripile sunt mic mici, ca are un corp gigant, ca asta si cealalta, ca pe dansa si pe mama ei sau alte cele. Stim insa cu totii ca bondarul zboara.

Dar stiti de ce? Pentru ca nimeni nu i-a aratat acel studiu.

Citind relatarea de fata, veti baga de seama, ca treaba se intinde undeva spre 4-5 ore. Acum ca ati prins curaj, sa trecem la treburile grele.

Etapa intai: Franjurarea carnii de vita.
Pentru 4 portii (1kg), algeti una dintre cele mai fragede halci. Nu va feriti daca intampinati grasime, nu seul de vita sau slanina de porc ingrasa. Ceva nepretentios, cum e carnea de pe abdomen, e foarte bun. Ceva cu bucatele de grasime intretesute printre muschi e si mai foarte bun.
Daca grasimea pare multa, o indepartati si o faceti micro-cubulete.

Carnea portionata dupa creativitatea proprie, in bucatele de grosimea si lungimea degetului mare de la mana - sau mai mari de atat - va fi mai usor de marinat.

Partea a doua: Marinata, marinare, fandango.

Sosul pe care vi-l propun drept "marinata" e de fapt un mod de a imprieteni cele doua lumi. Si aici aplicam, cu rutina si ritmul preferate, principiul "mai mult se face din putin".
Morcovii (3-4 la numar): se rad pe razatoarea mica, pe razatoarea mare si se fac bastonase. Cate unul pentru fiecare rol.

Cepele (vreo 2-3), la fel: una data pe razatoarea mica, jumate facuta cubulete mici, restul facut julienne.

Carnea cea dintai facuta, impreuna cu cele de mai sus, la care se adauga cimbru (vreo doua linguri daca e uscat), piper cat o jumatate de lingurita si cateva picaturi de ulei pe post de liant se amesteca darz si se vara intr-o punga.

Cu aerul din punga scos si gatul legat, se lasa punga la marinat, in frigider, o vreme. Poate fi vorba si de  24 de ore. Poate mergea si un pic sos de soia in marinata.
Alegem trei ore pentru marinare si, brusc, timpul ramas pana la terminarea maratonului s-a facut ceva mai mic.

A treia parte: legumele pentru final
Fiindca am pomenit de frunzele de telina, ciuperci (uscate), ardei si castraveti, ii chemam sa-si faca numarul.

Taiate toate betisoare, legumele, dimpreuna cu ciupercile hidratate sau proaspete, se ineaca in sosul de soia cat trei linguri, zeama unei intregi lamai si rodul usturoilor dintr-o intreaga capatana, ingramaditi in strivitor.
La frigider cu dansele! O sa vina-n scena pe final.

In functie de foamea fiecaruia, marinata de carne puteti sa o scoateti in prim-planul arzand al scenei chiar si dupa 30 de minute.

Desfasurarea actiunii: Ttimitem vasul termorezistent, improscat cu carnea marinata si micro-cubuletele de seu se dau, cu capac cu tot, in calatoria flacarilor focului mic din cuptor. Vreme de mai bine de o ora. In astimp nu-i rau sa mai rascoliti povestea, pe ici pe colo, ca sa se patrunda binisor intrigantii.

Dupa o vreme sunt sanse ca toata invalmaseala sa ramana pe uscat. Strecurati zeama marinatei din frigider si folositi-o pentru a mai stropi din cand in cand gateala

Deznodamantul, legarea pieselor si suprapunerea cu punctul culminant survin cand carnea, gatita si buna de infulecat, primeste suvoiul legumelor care au stat pe loc repaos in frigider.

Ca epliog, se stinge cuptorul, iar inventatorul, corul pofticiosilor si mainile intaratate de atata dute-vino, merg la somn. Se lasa noaptea, caldura care-aduce aminte de mare se potoleste incet, iar vitregiile aromelor se intrepatrund departe de zarva bucatareasca, in linistea senina a uriasei arene termorezistente.

Iscusinta gustului, pofta bucatelelor tolanite prin ciocolatii arome si stropite cu propriul seu sunt cele ce raman a se desfasura gustatorului a doua zi.

Cojoace, vitamina C si gust-frumos

Toamna asta atipica se duce. Lasa loc cetilor pe varful Omu, zapezilor in cateva zile si pune gecile pe noi. dresurile pe dame si dressingurile in salate.

Cuvinte cheie care se impun: ce e-n frigider e si in piata, salata e sanatoasa si de legume trebuie profitat, cutit sa ai ca idei vin duium - devin motorul intamplarii de astazi.

Ce poti sa ai in cutia de legume la ora asta din an? Ardei in vreo trei culori (verde, rosu, galben) si de la trei natii (gogosar, kapia si gras), doi-trei castraveti si ditai conopida. Cum e trecut de zece se cuvine un usturoi.
Supradoza pentru imunitate pana acum, antioxidanti cu duiumul.

Imaginatia sau orientarea tocatorului (fundelemn cum zic altii) fac bucati-buchetele mai toate cele de sus. Asta pentru ca usturoiul va lua calea strivitorului specializat. El e vajnicul fundament al pastei fantastice care va lega si va imbratisa legumele principale.

Fiindca am pomenit usturoi, sarea si vreo doua linguri zdravene de zeama de lamaie sunt urmatoarele in completarea faptelor din mini-bolul pentru nazbatiile suculente. Urmarind cuvintele cheie, pe usa frigiderului am mai gasit, uitat de anotimpuri, pasta de susan - tahini. O lingurita din aceasta e suficienta. Lamaia va avea grija sa ii taie din tanin, usturoiul se va reuni cu seva lipicioasa si parca e gata.

Este insa prea iute, chiar si pentru mine. Completarea vine din partea opusa a raftului: o lingurita de miere, urmata de alta de mustar - dulce sau cu boabe.
Tot iute fiind si ora nu chiar cea mai devreme, radem un morcov pe cea mai mica "pozitie" a razatoarei si turnam in bolul sus-numit. Ce iese poate apoi sa navaleasca fara prejudecati peste bolul umplut cu legume-curcubeu.

Debandada sufletului

Pizza din peste

In anumite zile, cum este cea de miercuri, zi traditionala de post, obiceiuri stravechi imi povestesc fiintei mele ca e dezlegare la peste. Detaliile sunt mai multe, dar sa zicem ca astazi sunt pus pe descris cum se face dintr-o platica, o surpriza numita pizza.

Reteta, dupa cum veti observa, nu este (din nou) complicata. Imi plac gatelile directe, sanatoase, ca dintre cele pe care le vedeam facute la bunicile, strabunicile, matusile si stra-matusile sau parintii mei in verile pline de vacante de la tara.

De ce aveti nevoie:
- cea mai mare platica posibila (ochiti-o din tot mormanul si nu o luati daca este ingalbenita sau uscata)
- sare, piper, ulei

Intrucat tava cuptorului, foaia de copt sau cutitul extrem de bine ascutit nu sunt, in mod normal, ingrediente, le trec separat. Dupa cum vedeti am spus extrem de bine ascutit. Nu neaparat chirurgical, dar insistent si pragmatic. E nevoie musai de el.

Mai demult, daca nu gaseam piatra de ascutit, frecam de zidul casei lama. Printr-un fenomen, strain mie la inceput, dar cu care m-am obisnuit pana si eu,  in nici zece secunde picioarele imi erau infoiate de miorlaitorii curtii. S-au prins ca atunci cand se ascute un cutit urmeaza curatat de peste.
Astazi folosesc o ustensila foarte practica si usor de intrebuintat: treci lama de cateva ori prin ea si e gata treaba.

Platica cea turtita si cocosata, trebuie taiata un pic altfel fata de cum e posibil sa fiti invatati.

Intreaga cum este, cu tot cu solzi si cap, ii veti face incizia pe spate, fin, ca pentru filetare, pe toata lungimea spinarii. Cand  dati de vertebrele cutiei toracice, cu usoare miscari de dute-vino si ,multumita lamei taioase, le veti secera si pe acestea. Moment in care puteti fie sa despicati pe lung capatana, fie sa o taiati din schema, cu totul. Iar pestele il veti desface, ca pe o carte.
Goliti-l de intestine, daca tot l-ati desfacut.

Privelistea unui peste desfacut, dar, in acelasi timp, cu burta neatinsa, aduce cumva cu o pizza. Voua cum vi se pare?

Mie unul mi se pare ca partea grea s-a dus. Pe foaia de copt intinsa in tava presarati sare, piper si cateva picaturi de ulei. Mai nou folosesc unt in reteta asta si .. va zic mai incolo diferenta.

Trantim cu drag pestele peste foaia aflata in treaba, cu solzii in jos. Fata suculenta si dornica de bronz a platicii o presaram cu sare, piper (sau chilli) si cateva picaturi de ulei. Sau cativa solzisori de unt.

Si la cuptor, moncher, la cuptor, cu dogoare medie spre mare si bilet de voie pentru vreo 20 de minute in flacarile aducatoare de arome. Iar dupa acele minute si, in functie de cat de uscata o vreti, o puteti lasa inca zece, dar la foc mare.

Ce iese, exceptand oasele,se poate manca pe de-a-ntregul, mai ales daca ati folosit unt.

Exact: infulecarea are loc cu solzi cu tot!

Povestea aripilor de curcan in sos de soia cu miere, usturoi si cate alte nebunii

Frumoasele lucruri din viata se intampla pentru ca asa se intampla, adica sunt de-a dreptul ele, fara sa mai caute alte explicatii sau statistici. Si cum placutul de unul singur se cheama egoism, iar blogul asta nu-i jurnal, azi dau drumul la o alta poveste. O poveste despre ceva mai multa indarjire si cateva alergaturi dar cu delicii pe masura.

Alergatul, chiar daca nu e obositor ca un semimaraton, presupune aducerea pe scena a actorului principal. Nu e scump si nici complicatii cu pasaportul nu face, cum se mai intampla prin... fotbal. Dar de felul sau, asa cum unele chestii bune stau pitite, e de gasit mai pe ici sau colo. Cel mai sigur la magazinele mari sau cele cu sigla lui Penes.

Curcanul, daca lui ii acordam rolul principal, poate face numai lucruri frumoase. De la pieptul urias, pulpele generoase, aripioarele doldora de tentatii, pana la ... fudulii sau tartite, totul e devorabil intr-o mare totalitate.

Pe-ncercate sau nu, cu detalii multe ori putine, insa cu ceva rabdare-oi povesti despre fiecare in parte, in acord cu personalitatea si dorinta de afirmare a fiecarei bucatele. V-as zice despre pieptul care, desi mai fad se impaca bine cu un ciuf sanatos de frunze de telina, sau cum pana si gatul de curcan se poate gati fenomenal. Insa mai incolo.

Povestioara de azi are loc mai pe-nserat, cand Penes Curcanul parca nu mai avea secrete
Vrajeala. Sunt un chitibusar si vreau de fapt sa zic, in mai putine cuvinte, ca inca nu incercasem aripioarele. Chiar daca, la pret, erau cam ca cele de pui, imi ziceam ca sunt cu prea multe oase, au tendoaaane, sau ca strugurii sunt acri. Pana cand n-am mai avut de ales. Aveau doar aripioare.

Asa ca, urmand comparatia cu puiul, am facut punerea lor in cuptorul incins pe jumate. Punerea are loc pe foaie de copt si in tava metalica. Inainte de aceasta operatiune covarsitoare, au fost bine unse bine cu sos. Atat.
In cam 45 de minute sunt gata de servit.

Fiindca sosul e bun si aromat, recomand insotirea ceremoniei de ghiftuire lor cu niste vin alb demisec. Si rece, ca pentru nopti cu acorduri de iasomie.

Si da, sosul:
O lingura de miere, una de sos de soia dintre cele groase si cat mai brute (al meu e din Dragonul Rosu), un varf de cutit de scortisoara si un praf chilli. Toate amestecate in liniste. Sare si piper, nu.
Partea mai delicata e inmuierea mierii in sosul de soia, prin frecus in bol, pana devine o pasta suficient de unsuroasa ca sa o poti intinde pe aripioare si densa cat sa stea pe ele. Menajamente de alte soiuri nu trebuie facute, eu am uns zburatoarele cu degetele.

Iar cum titlul zice una si reteta e ca si gata, trebuie sa pomenesc despre cei trei catei de usturoi striviti cu aparatul de tortura dedicat. Direct in mierea 'ceea dulce si ungatoare, aruncati si, dupa impresia de moment, inecati in cativa stropi proaspeti de lamaie.

Tample-ncinse si glezne bataind de placere, nu alta.