Caldura mare

E toamn-afara, cu zgomot surd de scortisoara, e timpul plin de grohotis, pe muntele care prinde culorile-n frunzis.

Mai mult inseamna mai putin. Si astfel, lectia pe care am tot exersat-o, incepe sa da roade. Stradaniile mele de acum s-au ingramadit catre o noua expeditie, catre celalalt spectru al armoniilor culinare, al excesului aparent de bunataturi si al unduirilor aromatice. La Maroc va cam sta gandul, asa-i? Si mie, dar pana-i gata iarna e timp destul sa depanam retete.

Lumea din toamna acestei povesti devine brusc aglomerata de morcovi plini de seva, ciuperci uscate, telina verde ca bradul, sos de soia gros, cimbru si piper, franjuri lunguieti de vita frageda, ceapa rosie cu-un maldar de usturoi strivit alene, cu castraveti crocanti si ardei "al dente".

C-asa le place chinezilor: culori si-exces de veselie, in wok sau farfurie. Sau in cuptor, cum la mine va sa fie.

Si-o sa fie intrebari de felul cat dureaza si de ce trebuie sa fie atat de complicat. Nu trebuie, pur si simplu va ganditi ca nu ati aflat aceste detalii.

Cineva a studiat si demonstrat, candva, intr-un limbaj de matematica acerba, ca este imposibil ca bondarul sa zboare. Pentru ca aripile sunt mic mici, ca are un corp gigant, ca asta si cealalta, ca pe dansa si pe mama ei sau alte cele. Stim insa cu totii ca bondarul zboara.

Dar stiti de ce? Pentru ca nimeni nu i-a aratat acel studiu.

Citind relatarea de fata, veti baga de seama, ca treaba se intinde undeva spre 4-5 ore. Acum ca ati prins curaj, sa trecem la treburile grele.

Etapa intai: Franjurarea carnii de vita.
Pentru 4 portii (1kg), algeti una dintre cele mai fragede halci. Nu va feriti daca intampinati grasime, nu seul de vita sau slanina de porc ingrasa. Ceva nepretentios, cum e carnea de pe abdomen, e foarte bun. Ceva cu bucatele de grasime intretesute printre muschi e si mai foarte bun.
Daca grasimea pare multa, o indepartati si o faceti micro-cubulete.

Carnea portionata dupa creativitatea proprie, in bucatele de grosimea si lungimea degetului mare de la mana - sau mai mari de atat - va fi mai usor de marinat.

Partea a doua: Marinata, marinare, fandango.

Sosul pe care vi-l propun drept "marinata" e de fapt un mod de a imprieteni cele doua lumi. Si aici aplicam, cu rutina si ritmul preferate, principiul "mai mult se face din putin".
Morcovii (3-4 la numar): se rad pe razatoarea mica, pe razatoarea mare si se fac bastonase. Cate unul pentru fiecare rol.

Cepele (vreo 2-3), la fel: una data pe razatoarea mica, jumate facuta cubulete mici, restul facut julienne.

Carnea cea dintai facuta, impreuna cu cele de mai sus, la care se adauga cimbru (vreo doua linguri daca e uscat), piper cat o jumatate de lingurita si cateva picaturi de ulei pe post de liant se amesteca darz si se vara intr-o punga.

Cu aerul din punga scos si gatul legat, se lasa punga la marinat, in frigider, o vreme. Poate fi vorba si de  24 de ore. Poate mergea si un pic sos de soia in marinata.
Alegem trei ore pentru marinare si, brusc, timpul ramas pana la terminarea maratonului s-a facut ceva mai mic.

A treia parte: legumele pentru final
Fiindca am pomenit de frunzele de telina, ciuperci (uscate), ardei si castraveti, ii chemam sa-si faca numarul.

Taiate toate betisoare, legumele, dimpreuna cu ciupercile hidratate sau proaspete, se ineaca in sosul de soia cat trei linguri, zeama unei intregi lamai si rodul usturoilor dintr-o intreaga capatana, ingramaditi in strivitor.
La frigider cu dansele! O sa vina-n scena pe final.

In functie de foamea fiecaruia, marinata de carne puteti sa o scoateti in prim-planul arzand al scenei chiar si dupa 30 de minute.

Desfasurarea actiunii: Ttimitem vasul termorezistent, improscat cu carnea marinata si micro-cubuletele de seu se dau, cu capac cu tot, in calatoria flacarilor focului mic din cuptor. Vreme de mai bine de o ora. In astimp nu-i rau sa mai rascoliti povestea, pe ici pe colo, ca sa se patrunda binisor intrigantii.

Dupa o vreme sunt sanse ca toata invalmaseala sa ramana pe uscat. Strecurati zeama marinatei din frigider si folositi-o pentru a mai stropi din cand in cand gateala

Deznodamantul, legarea pieselor si suprapunerea cu punctul culminant survin cand carnea, gatita si buna de infulecat, primeste suvoiul legumelor care au stat pe loc repaos in frigider.

Ca epliog, se stinge cuptorul, iar inventatorul, corul pofticiosilor si mainile intaratate de atata dute-vino, merg la somn. Se lasa noaptea, caldura care-aduce aminte de mare se potoleste incet, iar vitregiile aromelor se intrepatrund departe de zarva bucatareasca, in linistea senina a uriasei arene termorezistente.

Iscusinta gustului, pofta bucatelelor tolanite prin ciocolatii arome si stropite cu propriul seu sunt cele ce raman a se desfasura gustatorului a doua zi.

Cojoace, vitamina C si gust-frumos

Toamna asta atipica se duce. Lasa loc cetilor pe varful Omu, zapezilor in cateva zile si pune gecile pe noi. dresurile pe dame si dressingurile in salate.

Cuvinte cheie care se impun: ce e-n frigider e si in piata, salata e sanatoasa si de legume trebuie profitat, cutit sa ai ca idei vin duium - devin motorul intamplarii de astazi.

Ce poti sa ai in cutia de legume la ora asta din an? Ardei in vreo trei culori (verde, rosu, galben) si de la trei natii (gogosar, kapia si gras), doi-trei castraveti si ditai conopida. Cum e trecut de zece se cuvine un usturoi.
Supradoza pentru imunitate pana acum, antioxidanti cu duiumul.

Imaginatia sau orientarea tocatorului (fundelemn cum zic altii) fac bucati-buchetele mai toate cele de sus. Asta pentru ca usturoiul va lua calea strivitorului specializat. El e vajnicul fundament al pastei fantastice care va lega si va imbratisa legumele principale.

Fiindca am pomenit usturoi, sarea si vreo doua linguri zdravene de zeama de lamaie sunt urmatoarele in completarea faptelor din mini-bolul pentru nazbatiile suculente. Urmarind cuvintele cheie, pe usa frigiderului am mai gasit, uitat de anotimpuri, pasta de susan - tahini. O lingurita din aceasta e suficienta. Lamaia va avea grija sa ii taie din tanin, usturoiul se va reuni cu seva lipicioasa si parca e gata.

Este insa prea iute, chiar si pentru mine. Completarea vine din partea opusa a raftului: o lingurita de miere, urmata de alta de mustar - dulce sau cu boabe.
Tot iute fiind si ora nu chiar cea mai devreme, radem un morcov pe cea mai mica "pozitie" a razatoarei si turnam in bolul sus-numit. Ce iese poate apoi sa navaleasca fara prejudecati peste bolul umplut cu legume-curcubeu.

Debandada sufletului

Pizza din peste

In anumite zile, cum este cea de miercuri, zi traditionala de post, obiceiuri stravechi imi povestesc fiintei mele ca e dezlegare la peste. Detaliile sunt mai multe, dar sa zicem ca astazi sunt pus pe descris cum se face dintr-o platica, o surpriza numita pizza.

Reteta, dupa cum veti observa, nu este (din nou) complicata. Imi plac gatelile directe, sanatoase, ca dintre cele pe care le vedeam facute la bunicile, strabunicile, matusile si stra-matusile sau parintii mei in verile pline de vacante de la tara.

De ce aveti nevoie:
- cea mai mare platica posibila (ochiti-o din tot mormanul si nu o luati daca este ingalbenita sau uscata)
- sare, piper, ulei

Intrucat tava cuptorului, foaia de copt sau cutitul extrem de bine ascutit nu sunt, in mod normal, ingrediente, le trec separat. Dupa cum vedeti am spus extrem de bine ascutit. Nu neaparat chirurgical, dar insistent si pragmatic. E nevoie musai de el.

Mai demult, daca nu gaseam piatra de ascutit, frecam de zidul casei lama. Printr-un fenomen, strain mie la inceput, dar cu care m-am obisnuit pana si eu,  in nici zece secunde picioarele imi erau infoiate de miorlaitorii curtii. S-au prins ca atunci cand se ascute un cutit urmeaza curatat de peste.
Astazi folosesc o ustensila foarte practica si usor de intrebuintat: treci lama de cateva ori prin ea si e gata treaba.

Platica cea turtita si cocosata, trebuie taiata un pic altfel fata de cum e posibil sa fiti invatati.

Intreaga cum este, cu tot cu solzi si cap, ii veti face incizia pe spate, fin, ca pentru filetare, pe toata lungimea spinarii. Cand  dati de vertebrele cutiei toracice, cu usoare miscari de dute-vino si ,multumita lamei taioase, le veti secera si pe acestea. Moment in care puteti fie sa despicati pe lung capatana, fie sa o taiati din schema, cu totul. Iar pestele il veti desface, ca pe o carte.
Goliti-l de intestine, daca tot l-ati desfacut.

Privelistea unui peste desfacut, dar, in acelasi timp, cu burta neatinsa, aduce cumva cu o pizza. Voua cum vi se pare?

Mie unul mi se pare ca partea grea s-a dus. Pe foaia de copt intinsa in tava presarati sare, piper si cateva picaturi de ulei. Mai nou folosesc unt in reteta asta si .. va zic mai incolo diferenta.

Trantim cu drag pestele peste foaia aflata in treaba, cu solzii in jos. Fata suculenta si dornica de bronz a platicii o presaram cu sare, piper (sau chilli) si cateva picaturi de ulei. Sau cativa solzisori de unt.

Si la cuptor, moncher, la cuptor, cu dogoare medie spre mare si bilet de voie pentru vreo 20 de minute in flacarile aducatoare de arome. Iar dupa acele minute si, in functie de cat de uscata o vreti, o puteti lasa inca zece, dar la foc mare.

Ce iese, exceptand oasele,se poate manca pe de-a-ntregul, mai ales daca ati folosit unt.

Exact: infulecarea are loc cu solzi cu tot!

Povestea aripilor de curcan in sos de soia cu miere, usturoi si cate alte nebunii

Frumoasele lucruri din viata se intampla pentru ca asa se intampla, adica sunt de-a dreptul ele, fara sa mai caute alte explicatii sau statistici. Si cum placutul de unul singur se cheama egoism, iar blogul asta nu-i jurnal, azi dau drumul la o alta poveste. O poveste despre ceva mai multa indarjire si cateva alergaturi dar cu delicii pe masura.

Alergatul, chiar daca nu e obositor ca un semimaraton, presupune aducerea pe scena a actorului principal. Nu e scump si nici complicatii cu pasaportul nu face, cum se mai intampla prin... fotbal. Dar de felul sau, asa cum unele chestii bune stau pitite, e de gasit mai pe ici sau colo. Cel mai sigur la magazinele mari sau cele cu sigla lui Penes.

Curcanul, daca lui ii acordam rolul principal, poate face numai lucruri frumoase. De la pieptul urias, pulpele generoase, aripioarele doldora de tentatii, pana la ... fudulii sau tartite, totul e devorabil intr-o mare totalitate.

Pe-ncercate sau nu, cu detalii multe ori putine, insa cu ceva rabdare-oi povesti despre fiecare in parte, in acord cu personalitatea si dorinta de afirmare a fiecarei bucatele. V-as zice despre pieptul care, desi mai fad se impaca bine cu un ciuf sanatos de frunze de telina, sau cum pana si gatul de curcan se poate gati fenomenal. Insa mai incolo.

Povestioara de azi are loc mai pe-nserat, cand Penes Curcanul parca nu mai avea secrete
Vrajeala. Sunt un chitibusar si vreau de fapt sa zic, in mai putine cuvinte, ca inca nu incercasem aripioarele. Chiar daca, la pret, erau cam ca cele de pui, imi ziceam ca sunt cu prea multe oase, au tendoaaane, sau ca strugurii sunt acri. Pana cand n-am mai avut de ales. Aveau doar aripioare.

Asa ca, urmand comparatia cu puiul, am facut punerea lor in cuptorul incins pe jumate. Punerea are loc pe foaie de copt si in tava metalica. Inainte de aceasta operatiune covarsitoare, au fost bine unse bine cu sos. Atat.
In cam 45 de minute sunt gata de servit.

Fiindca sosul e bun si aromat, recomand insotirea ceremoniei de ghiftuire lor cu niste vin alb demisec. Si rece, ca pentru nopti cu acorduri de iasomie.

Si da, sosul:
O lingura de miere, una de sos de soia dintre cele groase si cat mai brute (al meu e din Dragonul Rosu), un varf de cutit de scortisoara si un praf chilli. Toate amestecate in liniste. Sare si piper, nu.
Partea mai delicata e inmuierea mierii in sosul de soia, prin frecus in bol, pana devine o pasta suficient de unsuroasa ca sa o poti intinde pe aripioare si densa cat sa stea pe ele. Menajamente de alte soiuri nu trebuie facute, eu am uns zburatoarele cu degetele.

Iar cum titlul zice una si reteta e ca si gata, trebuie sa pomenesc despre cei trei catei de usturoi striviti cu aparatul de tortura dedicat. Direct in mierea 'ceea dulce si ungatoare, aruncati si, dupa impresia de moment, inecati in cativa stropi proaspeti de lamaie.

Tample-ncinse si glezne bataind de placere, nu alta.